În anul 2024, conform datelor furnizate de Eurostat, românii au desfășurat o medie de 38,8 ore de muncă pe săptămână, ceea ce este semnificativ mai mult decât media generală a Uniunii Europene, care se situează la 36 de ore. Această statistică plasează România în rândul țărilor cu un program de lucru prelungit, doar trei națiuni din UE – Grecia, Bulgaria și Polonia – având o medie de muncă mai mare.
Această tendință reflectă nu doar o cultură a muncii care valorizează efortul și dedicația, dar și caracteristicile economiei românești, unde anumite sectoare pentru care cererea de forță de muncă este ridicată contribuie la creșterea orele de muncă. De exemplu, sectorul agriculturii, cunoscut pentru sezonalitate și cerințele fizice mari, a înregistrat cele mai lungi ore de lucru. Muncitorii din acest domeniu sunt adesea nevoiți să petreacă ore îndelungate pe câmpuri, iar acest lucru se reflectă în statisticile generale.
Un alt domeniu cu un program de lucru extins este construcția, care implică, de asemenea, un volum mare de muncă fizică și adesea condiții de lucru dificile. În contrast, unele sectoare economice, cum ar fi educația și activitățile recreative, au raportat cele mai scurte programe de lucru. Aceasta poate fi explicată prin natura acestor activități, care nu necesită ore de muncă la fel de intensive, având în vedere că angajații din aceste domenii beneficiază de un program de lucru mai flexibil și mai gestionabil.
De asemenea, este important de menționat variația duratei săptămânii de lucru între diferitele țări europene. De exemplu, Țările de Jos se remarcă printr-o medie a orelor de lucru mult mai redusă – de doar 32,1 ore pe săptămână. Această situație este generată de o cultură organizațională distinctă, care pune accentul pe echilibrul între viața profesională și cea personală, oferind angajaților mai mult timp liber.
Compararea acestor date sugerează nu doar diferențe economice, ci și diferențe culturale și sociale între țările europene. Munca în România pare a fi dominată de un model intensiv, care poate avea implicații asupra calității vieții și bunăstării angajaților. Această abordare poate genera stres și ineficiență pe termen lung, mai ales dacă nu este însoțită de măsuri adecvate de recuperare și echilibru.
Pe măsură ce România se aliniază tot mai mult standardelor europene, va fi esențial ca autoritățile să analizeze aceste tendințe și să considere măsuri care să susțină o muncă sustenabilă și un mediu de lucru echitabil. Este crucial ca viitoarele politici de ocupare a forței de muncă să țină cont de aceste statistici, promovând astfel un echilibru mai bun între muncă și viața personală, care să contribuie la sănătatea și bunăstarea generală a cetățenilor.
