Într-o recentă declarație, procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a catalogat cifra raportată de către instituție drept o „surpriză neplăcută”. Această reacție se bazează pe așteptările sale, care erau mult mai optimiste în ceea ce privește numărul de sesizări primite de DNA referitoare la evaziunea fiscală. Chiar dacă Direcția Națională Anticorupție nu se ocupă în mod direct de investigarea evaziunii fiscale, programul său nu este complet străin de acest fenomen, existând totuși deschideri către acest tip de infracțiune.
În perioada recentă, au fost inițiate șapte dosare semnificative de mare evaziune fiscală, fiecare având prejudicii evaluabile între 18 și 96 milioane de lei. Aceste cazuri și impactul lor subliniază complexitatea și gravitatea problemei evaziunii fiscale în România. Deși instanțele de judecată sau alte autorități inferioare pot fi implicate în investigarea evaziunii, DNA se concentrează pe cazuri care implică acte de corupție gravă, fraudă și alte infracțiuni care au un impact direct asupra bugetului de stat.
Un aspect deosebit de îngrijorător în acest context este numărul scăzut de sesizări, ceea ce poate fi indicativ al unei lipse de încredere în mecanismele de raportare sau, poate, al unei neînțelegeri a rolului pe care DNA îl joacă în acest domeniu. Procurorul Voineag a evidențiat necesitatea de a îmbunătăți comunicarea între instituții și de a încuraja cetățenii și companiile să raporteze actele de evaziune fiscală. Astfel, un număr mai mare de sesizări ar putea contribui la o mai bună colaborare între autoritățile statului și, implicit, la o luptă mai eficientă împotriva acestei infracțiuni.
De asemenea, Voineag a subliniat importanța educării publicului cu privire la consecințele evaziunii fiscale, atât pentru indivizi, cât și pentru societate în ansamblu. Înțelegerea acestui fenomen, dar și a modului în care evaziunea fiscală afectează resursele comunității, ar putea conduce la o atitudine mai responsabilă din partea contribuabililor.
Un alt punct de interes il constituie colaborarea dintre DNA și alte instituții, cum ar fi ANAF, care are un rol central în combaterea evaziunii fiscale. Această colaborare ar putea să genereze sinergii benefice, având în vedere că ambele instituții urmăresc același obiectiv: creșterea transparenței și integritatea în utilizarea fondurilor publice.
Pe de altă parte, este esențial să ne întrebăm de ce numărul sesizărilor este atât de mic. Este oare o reflectare a unei culturi a tăcerii sau a indiferenței față de evaziune? Sau se datorează unui sistem perceput ca fiind ineficient? Răspunsul la aceste întrebări va fi crucial pentru dezvoltarea unor strategii eficiente în lupta împotriva evaziunii fiscale.
Mai mult decât atât, autoritățile trebuie să ia în considerare adoptarea de măsuri proactive, menite să faciliteze raportarea și să asigure protecția celor care decid să denunțe astfel de infracțiuni. Numai printr-o abordare coordonată și susținută se poate ajunge la o reducere semnificativă a evaziunii fiscale și la un sistem fiscal mai echitabil.
