Un articol recent de pe site-ul maghiar Mandiner.hu ironizează ambițiile României în domeniul apărării, punând accent pe dependența țării de tehnologia americană și lipsa de autonomie. Publicația face o analiză sarcastică a semnării unui contract cu Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi, arătând că, în ciuda visurilor de a deveni o putere militară în Europa, realitatea este mai nuanțată.
Articolul subliniază faptul că România visează să devină independentă în industria de apărare, dar acest deziderat este umbrit de dependența de tehnologiile occidentale. De exemplu, când vine vorba despre dezvoltarea unei „droni românești”, se observă că aceste dispozitive sunt, de fapt, compuse din componente importate din Occident, iar piloții români beneficiază de instruire din partea americanilor. Aceasta pune sub semnul întrebării veritabilitatea independenței României în domeniul apărării, sugerând că mai degrabă devine o „fabrică de asamblare” decât să dezvolte propria tehnologie.
În plus, articolul evidențiază planurile guvernului român de reindustrializare, care sunt susținute în mare parte de fonduri europene. Aceste fonduri sunt asociate cu ambiția României de a-și promova o viziune de autonomie în fața instituțiilor europene, cum ar fi Bruxelles-ul. Cu toate acestea, realitatea este că inițiativele de acest tip sunt adesea influențate de parteneriatele externe, în special cele cu Statele Unite.
Mandiner.hu sugerează că, în ciuda retoricii puternice prin care România își promovează independența, într-o mare măsură, țara rămâne sub influența americană în toate aspectele legate de industria de apărare. Publicația ironizează ideea că România poate construi o capabilitate militară de sine stătătoare, având în vedere că multe dintre componentele necesare și expertiza vin din afară.
Astfel, articolul pune în evidență o contradicție între aspirațiile de independență ale României și realitatea actuală a dependenței de tehnologia și resursele străine. Aceasta poate crea o percepție de inconsecvență în politicile naționale de apărare și o lipsă de direcție clară în ceea ce privește dezvoltarea autonomiei tehnologice. În plus, întreaga situație vine în contextul unei competiții internaționale tot mai intense în domeniul apărării, în care țările trebuie să își adapteze strategiile și să își asigure suveranitatea tehnologică.
În concluzie, articolul de pe Mandiner.hu evidențiază nu doar provocările cu care se confruntă România în încercarea de a-și construi o industrie de apărare robustă, ci și realitatea complexă a influențelor externe care modelază această ambiție. România, în ciuda nobilelor ei aspirații, continuă să navigheze într-o lume în care independența tehnologică rămâne o țintă departe de a fi atinsă.
