17.4 C
Iași
vineri, iulie 26, 2024

Un preot din Iași a devenit exemplu de solidaritate

Must Read

Cine și-ar oferi timpul, energia și banii pentru o cauză nobilă? Nu toți dintre noi am fi în stare să o facem. Dar un părinte din Iași, în vârstă de 40 de ani, pe nume Dan Damaschin, își dedică viața unor copii care au nevoie de tot ajutorul.

Părintele Damaschin slujește la o bisericuță din curtea Maternității Cuza-Vodă din Iași. Cu banii din cutia milei, a reușit să ridice până acum zece case pentru familiile sărace cu copii mici și alte câteva zeci sunt în curs de finalizare la ora actuală. Părintelui nu îi sunt străine astfel de gesturi, pentru că, încă de la prima sa parohie, apoi la Cozia, unde a slujit câțiva ani, a ajutat necontenit familiile care aveau nevoie de sprijin financiar. Acum ajută mai multe sate din jurul orașului Iași.

627x0

Părintele spune, cu modestie, că nu face nimic ieșit din comun și că înfăptuiește doar poruncile lui Dumnezeu. „Am început să intervin acolo unde apăreau incendii sau diferite calamităţi. M-a întristat să văd oameni care cred că cel aflat în necaz este vinovat direct de ceea ce s-a abătut asupra sa. Noi, creştinii, suntem lăsaţi de Dumnezeu să fim solidari. Iisus a luat pe umărul său oiţa rănită şi a dus-o spre turma sa, chiar dacă 99 au rămas nesupravegheate o perioadă”, explică părintele cu emoție.

De când slujește la bisericuța din cadrul spitalului din Iași, părintele a dorit să ajute în special mamele care erau gata să își abandoneze copiii din lipsă de bani. Împinse de sărăcie, erau gata să își dea copiii spre adopție sau, mai rău, să avorteze. Preotul spune că numărul micuților lăsați prin spitale crește alarmant de rapid și că acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. 

627x0 (1)

Pentru astfel de mame, preotul colaborează cu oamenii din localitatea Valea Lupului și ridică în prezent un centru alcătuit din 24 de locuințe sociale, pe care intenționează să îl pună la dispoziție mamelor în impas.

Mai presus de asta preotul se îngrijește și de copiii nevoiași. A înființat proiectul „Grăunte de muștar”, așa cum îl numește el, prin intermediul căruia reușește să umple ghiozdanele a peste 200 de copii cu rechizite, haine și mâncare.

Mai rar un așa om dăruit celorlalți! Dacă v-a impresionat povestea părintelui Damaschin, împărtășiți-o și celor apropiați!