16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Au făcut un pact să se căsătorească dacă vor fi singuri la 50 de ani. Povestea incredibilă a doi foști iubiți din liceu

Must Read

Kimberley Dean și Ron Palmer, din statul american Minnesota, s-au cunoscut, acum aproape 40 de ani, în liceul unde învățau. În scurt timp, s-au îndrăgostit. Au avut o relație timp de un an, după care fiecare a luat-o pe drumul său. Aveau să descopere însă, peste ani, că a fost o relație unică, ceva irepetabil cu altcineva. Ce a urmat, însă, e demn de scenariul unui film.

”Am ieșit împreună în ultimul meu an de liceu, ne-am despărțit, dar am rămas prieteni”, povestește Ron, acum în vârstă de 54 de ani, citat de People. Ron era conștient că anturajul i se va schimba și că va dori să iasă și cu alte fete și a fost sincer cu Kimberley.

La câțiva ani distanță, fiecare dintre cei doi s-au căsătorit cu alte persoane. Căsătoria lui Ron a durat 7 ani. Kimberley a devenit mamă a două fete, Kayla și Konner, însă nici mariajul ei nu a rezistat, divorțând și ea în 1998.

Ron și Kimberley au păstrat însă legătura. ”Ne simțim foarte confortabil împreună”, declară Kimberley, acum în vârstă de 51 de ani. ”Ne terminăm unul altuia frazele, râdem fiecare de glumele stupide ale celuilalt. Parcă suntem yin și yang”, povestește ea.

În toți anii de la despărțirea lor adolescentină și-au vorbit din când în când. Au continuat prietenia lor chiar dacă fiecare era implicat în altă relație. ”Primeam ori o scrisoare ori un telefon, din când în când. Când mă întâlneam cu alte fete și aveam probleme, o sunam și mă ajuta să trec peste acestea”, explică Ron. ”Era o prietenie foarte frumoasă și așa a fost foarte multă vreme”, mai spune el.

Pactul care le-a schimbat viața

Practic, nu au trecut niciodată mai mult de șase luni fără să-și vorbească. În timpul unei astfel de coversații, când amândoi aveau peste 30 de ani, au făcut un pact: dacă la vârsta de 50 de ani nu aveau să fie căsătoriți, să-și unească destinele.

Amândoi au luat-o ca pe o glumă nevinovată, ceva ce nu avea să se întâmple niciodată. Însă în 2016, Kimberley a adus subiectul în discuție, la 37 de ani de când fuseseră iubiți.

”I-am spus: <>, își amintește Kimberley. Iar Ron își amintea. Iar acel pact avea să le schimbe viețile.

”A întrebat dacă ar fi cazul, oare, să ne vedem din nou. I-am spus, <<Știi, riscăm să pierdem o prietenie cu adevărat incredibilă. Pentru că dacă nu merge de data aceasta, nu știu dacă vom mai putea rămâne prieteni”, povestește Ron.

În final, însă, au decis să-și mai acorde o șansă. ”Am ezitat când mi-a propus, dar îmi dădeam seama că încă aveam sentimente unul pentru celălalt”, mai spun el. ”Iar de atunci totul e fantastic!”, mai spune el.

În noaptea dintre 2016 și 2017, Ron a cerut-o de soție, iar ea a spus ”da”. S-au căsătorit la 1 iunie, respectând astfel pactul făcut cu muți ani în urmă.

”Totul a pornit ca o glumă și nici într-un milion de ani nu ne-am imaginat că vom ajunge să fim împreună, la momentul potrivit. Am fost amândoi în relații diferite și uite unde suntem acum!”, mai spune Ron.

Ce vor să transmită cei doi lumii întregi e că, chiar și despărțiți, oamenii ar face bine să nu devină dușmani. Să rămână în relații de prietenie, pe cât posibil, pentru că niciodată nu știi ce te așteaptă în viitor.

”Suntem încă prieteni, dar suntem căsătoriți. I se poate întâmpla oricui, nu vă dați bătuți!”, spun ei.

Întrebat dacă lucrurile sunt diferite acum, că sunt căsătoriți, Ron răspunde că nu, dar că există o diferență majoră: ”E cam la fel, doar că suntem mai fericiți!”.