Sfântul Vasile, episcopul din Cezareea, este considerat unul dintre cei mai influenți părinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai remarcabili teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea pe 1 ianuarie 379.
Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 și 379, în timpul domniei împăratului Constantin. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți credincioși și înstăriți, Emilia și Vasile, acesta din urmă fiind dascăl în oraș. Fiind pasionat de învățătură și dăruit cu abilități intelectuale, Sfântul Vasile și-a îmbogățit cunoștințele învățând în școlile din Cezareea, Bizanț și Atena, unde a dezvoltat o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie de Nazians.
A moștenit averea părinților, pe care a împărțit-o, prin acte de caritate, celor nevoiași. Sfântul Vasile este recunoscut ca fiind primul ierarh care a înființat, pe lângă biserici, aziluri și spitale pentru săraci, o leprozerie și un așezământ pentru recuperarea prostituatelor.
În anul 370, Sfântul Vasile a fost înălțat la rangul de arhiepiscop al Cezareei. Printre scrierile sale teologice de mare importanță se numără „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
Conform tradițiilor, se spune că este indicat ca, în ziua de Sfântul Vasile cel Mare, să verși o cantitate mică de vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să oferi de pomană unui om sărac. Astfel, vei atrage noroc pe parcursul întregului an. De asemenea, tradiția populară susține că vei avea parte de noroc tot anul dacă prima persoană care intră în casă pe 1 ianuarie este un bărbat.
Se mai spune că, în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori, fiecare dată pentru câte o clipă. În scrierile bisericești se afirmă că Iisus Hristos este numit Vasile, deoarece Mântuitorul s-a născut de Crăciun și a fost botezat la o săptămână după, pe 1 ianuarie, la vârsta de 30 de ani, conform legii vechi, primind numele Sfântului.


