Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat pagina de Facebook „Pregătiţi pentru grădiniţă”, prin care doreşte să vină în sprijinul părinţilor, dar şi a tuturor celor interesaţi, în alegerea celei mai bune grădiniţe pentru copiii de vârstă preşcolară.

“Grija pentru siguranţa spaţiului educaţional, dar şi pentru calitatea educaţiei, este primordială şi orice sesizare primită va fi analizată şi soluţionată de către minister, prin instituţiile din subordine sau aflate în coordonare. În situaţia în care sesizarea nu intră în sfera de competenţe a ministerului, aceasta va fi direcţionată către alte instituţii abilitate ale statului.”, susține ministerul printr-un comunicat de presă.

Pagina „Pregătiţi pentru grădiniţă” poate fi accesată la adresa http://bit.ly/1NPnEeY.

Reînscrierea copiilor care frecventează cursurile în acest an şcolar s-a făcut între 4 şi 20 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se face în două perioade diferite: până pe 17 iunie şi apoi între 27 iunie şi 29 iulie.

„Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani. În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice”, explică ministerul printr-un comunicat.

Actele necesare pentru înscrierea copiilor la grădiniţă sunt următoarele:

  • cererea de înscriere;
  • adeverinţele cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal);
  • certificatul de naştere al copilului (copie certificată);
  • fişa medicală;
  • avizul epidemiologic.

Încrierea în grădiniţele de stat este absolut gratuită, iar discriminarea în procesul de înregistrare a copiilor, după orice fel de criteriu, este interzisă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here