Un salon de înfrumusețare implantează câte un microcip în unghiile fiecărei cliente doritoare. Salonul, care își are sediul în Dubai, le ajută în felul acesta pe cliente să își creeze o carte de vizită inedită.

Cipurile pot avea informații încorporate care permit utilizarea pe post de carte de vizită digitală, care poate transmite la rândul ei informații precum pagina de Instagram.

Acestea folosesc tehnologia NFC (Comunicare în câmp apropiat) pentru a se conecta cu dispozitivele mobile.

„Instalăm informațiile pe care le doriți, cum ar fi numele dumneavoastră, numărul dumneavoastră de mobil, conturile dumneavoastră de socializare și site-ul web”, a declarat fondatoarea salonului, Nour Makarem, pentru CNN.

Makarem a început să aplice „unghii inteligente” după apariția pandemiei. „Singura provocare a fost cum să faci un chip suficient de mic pentru a încăpea într-o unghie”, a spus ea.

Lanour Beauty Lounge susține că a aplicat peste 500 de manichiuri cu microcip.

Creatoarea lor speră că microcipul de unghii va avea și alte utilizări în viitor, de la meniuri digitale pentru restaurante, până la plăți fără contact.

Facebook Comments Box