20.5 C
Iași
marți, aprilie 30, 2024

Sentință în cazul femeii care a furat un milion de euro de la CEC și l-a „împărțit” săracilor

Must Read

Sentință în cazul femeii care a furat un milion de euro de la CEC și l-a împărțit săracilor. Dosarul Elenei Meteșan a fost închis ca urmare a prescrierii faptelor, iar ea a scăpat de închisoare.

Femeia care a provocat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro la CEC Bank, prin sustragerea banilor în decurs de mai mulţi ani de la clienţii agenţiei din oraşul Zlatna, județul Alba, a scăpat de al doilea dosar penal.

Sentință în cazul femeii care a furat un milion de euro de la CEC
Femeia a fost angajata CEC până în 2016 şi este acuzată de săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

„În perioada 24.01.2006 – 10.08.2016, în calitate de funcţionar public în cadrul unei agenţii bancare din Jud. Alba, inculpata a falsificat semnătura de la rubricile destinate titularului de cont de pe un număr de 368 documente de retragere / lichidare / transfer / virament intrabancar pentru a ascunde retragerile, în mod neautorizat, de sume de bani din conturile de depozit ale 60 de clienţi ai băncii”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, potrivit Adevărul.

După aproximativ un an de judecată, instanța de jucată a constatat că fapta inculpatei este prescrisă și a dispus, miercuri, 15 martie 2023, încetarea procesului penal.

„Încetează procesul penal în ceea ce-o priveşte pe inculpata Meteșan Elena, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (368 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

A fost condamnată la 4 ani și 6 luni de închisoare
În 2018, aceasta a fost condamnată la 5 ani și 6 luni cu executare, însă o mare parte din pedeapsă s-a considerat executată prin arestul la domiciliu, în timpul cercetărilor și al judecății.

Femeia a fost angajată a agenţiei CEC Bank din Zlatna, unde administra conturile a sute de clienţi. La unii le-a luat banii direct din conturi, în timp ce în cazul altora nu a mai depus sumele cu care aceştia au venit la bancă

Femeia a motivat în fața anchetatorilor că ar fi donat banii la persoane sărace şi la biserici.