15.3 C
Iași
luni, aprilie 29, 2024

„Hai la brânză! Cred că mănânc o lună” Un TIR plin cu cașcaval a luat foc și s-a răsturnat, pe un drum din Mehedinți. Iar localnicii s-au gândit să profite

Must Read

Incendiu puternic, ieri după-amiază, pe un drum naţional din judeţul Mehedinţi. Un TIR încărcat cu caşcaval s-a aprins ca o torţă, în mers, după ce un cauciuc a explodat. Şoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu TIR-ul într-un şanţ. Imediat după ce focul a fost lichidat, localnicii din zonă s-au gândit să profite, aşa că s-au pus pe adunat caşcaval.

TIR-ul încărcat cu caşcaval circula între localităţile Bucura şi Recea din judeţul Mehedinţi. La un moment dat, o roată a explodat, iar şoferul a pierdut controlul volanului.

Reporter: Ce s-a întâmplat aici?

Șofer de TIR: Nu știu. Doar am mutat camionul pe stânga. Mă duc în dreapta, nu pot.

Horia Ene: medic SAJ Mehedinţi: Am intervenit pentru un şofer încarcerat. Nu a fost cazul. A avut o explozie la unul dintre cauciucuri, iar de la explozia aceea s-a produs un incendiu uriaş, care practic i-a ars tot TIR-ul. Dar şoferul a scăpat.

TIR-ul s-a făcut scrum

Șoferul a reușit să fugă la timp din calea flăcărilor, în doar câteva clipe, dar TIR ul s-a făcut scrum.

Sorinel Marinaşi, ISU Mehedinţi: La sosirea forţelor, incendiul se manifesta violent la întregul autotren. Intervenţia a fost destul de dificilă, pentru că ardea compartimentul motor, unde erau substanțele explozive de la combustibil, de la motorină. S-au auzit câteva bubuituri. Lumea s-a speriat puţin, dar nu au fost probleme.

Localnicii s-au pus pe adunat caşcaval

Spaima oamenilor însă nu a durat mult! Localnicii s-au gândit ca încărcătura autotrenului să nu fie risipită şi s-au pus pe adunat… caşcaval.

Localnic: Hai la brânză! Acum cred că mănânc o lună.

Reporter: Ce faceţi cu brânza?

Localnic: Să mănânc, doamnă! Ştii câţi nepoţi am? 35 de nepoţi.

Reporter: De unde aţi ştiut că s-a răsturnat?

Localnic: Păi am trecut şi noi şi am văzut şi noi aici.

Însă aprovizionarea nu a durat mult…

Polițist: Unde vă credeţi, mă? În Vestul Sălbatic? Du-le, te rog frumos, de unde le-ai luat!