0.3 C
Iași
joi, decembrie 26, 2024

În pieptul unui om bate acum o inimă de porc modificată genetic. Al doilea transplant istoric realizat în SUA

Must Read

Pentru a doua oară în istoria medicală, o inimă de porc a fost transplantată într-un primitor uman viu, a anunţat vineri Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), Statele Unite.

Intervenţia chirurgicală revoluţionară a fost efectuată pe 20 septembrie la UMMC de către aceeaşi echipă care a efectuat şi primul transplant experimental, o premieră medicală, în ianuarie anul trecut.

Starea pacientului care a primit transplantul de inimă de la un porc

Spitalul american a precizat într-un comunicat că primitorul, un bărbat în vârstă de 58 de ani, „respiră în prezent pe cont propriu, iar inima sa funcţionează bine fără asistenţă din partea unor dispozitive de susţinere”.

Bărbatul suferea de o boală cardiacă în stadiu terminal. El avea o boală vasculară periferică preexistentă şi complicaţii cu hemoragii interne care îl făceau neeligibil pentru un transplant de inimă tradiţional, a precizat spitalul în comunicat. El a fost internat la UMMC pe 14 septembrie după ce a prezentat simptome de insuficienţă cardiacă.

„Singura mea speranţă reală care mi-a mai rămas este să aleg inima de porc, xenotransplantul”, a declarat spitalului americanul Lawrence Faucette, într-un interviu cu câteva zile înainte de operaţie.

Intervenţie chirurgicală revoluţionară

Intervenţia chirurgicală experimentală de xenotransplant a primit undă verde prin programul de uz compasional (pentru pacienţi fără opţiuni terapeutice) al Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

Potrivit FDA, programul reprezintă „o cale potenţială pentru ca un pacient cu o boală sau o afecţiune gravă sau care pune imediat viaţa în pericol să aibă acces la un produs medical experimental (medicament, produs biologic sau dispozitiv medical) pentru tratament în afara studiilor clinice, atunci când nu sunt disponibile opţiuni terapeutice alternative comparabile sau satisfăcătoare”.

Inima modificată genetic folosită pentru transplant a fost furnizată de compania americană Revivicor, specializată în medicină regenerativă, care a furnizat şi prima inimă pentru transplantul în premieră realizat de aceeaşi echipă în ianuarie anul trecut, informează CNN, potrivit news.ro.

Cum a fost modificată genetic inima porcului

Specialiştii au modificat (editat) 10 gene în organismul porcului, dintre care trei au fost inactivate pentru a elimina zahărul alfa gal din celulele sanguine ale animalului, care poate declanşa o reacţie severă în sistemul imunitar uman, provocând respingerea organului. O altă genă a fost modificată pentru a controla creşterea inimii de porc, în timp ce 6 gene umane au fost adăugate în genomul animalului pentru a creşte acceptarea inimii de porc de către sistemul imunitar al pacientului.

Porcii au fost mult timp luaţi în considerare pentru realizarea de transplant de organe la om datorită faptului că organele lor sunt similare celor umane. FDA a aprobat pentru prima dată porcii editaţi genetic în 2020 pentru o potenţială utilizare terapeutică şi pentru consum.

De asemenea medicii l-au tratat pe bărbat cu un tratament experimental cu anticorpi pentru a suprima şi mai mult sistemul imunitar şi a preveni respingerea. El va fi monitorizat îndeaproape pentru detectarea oricăror semne de respingere, sau orice dezvoltare a virusurilor legate de animal. Porcul donator a fost, de asemenea, examinat îndeaproape pentru depistarea oricăror semne de existenţă a unor virusuri sau agenţi patogeni.

„Oferim încă o dată unui pacient pe moarte o şansă la o viaţă mai lungă şi îi suntem incredibil de recunoscători domnului Faucette pentru curajul şi dorinţa sa de a contribui la progresul cunoştinţelor medicale în acest domeniu”, a declarat dr. Bartley Griffith, în comunicat. Dr. Griffith este chirurgul care a efectuat transplantul şi este profesor de chirurgie la Universitatea din Maryland.

Spitalul a precizat că bărbatul şi-a dat consimţământul deplin pentru tratamentul experimental şi a fost informat cu privire la toate riscurile. În plus, el a fost supus unei evaluări psihiatrice complete şi a discutat cazul său cu un etician medical. În prezent, nu există studii clinice care să utilizeze organe de porc pentru transplanturi la fiinţe umane vii.