19.1 C
Iași
sâmbătă, aprilie 27, 2024

CRISTI BORCEA, ”DE DOUĂ ORI MAI TÂNĂR”! ”ZICI CĂ ARE 27 DE ANI”. CARE ESTE SECRETUL ”TINEREȚII VEȘNICE”

Must Read

Cristi Borcea (52 de ani), fostul acționar de la Dinamo, se află în vacanță alături de soția sa Valentina Pelinel (41 de ani) și uimește prin modul în care reușește să-și ascundă vârsta.

Soția lui Cristi Borcea a postat câteva fotografii din concediu pe rețelele sociale, iar urmăritorii săi au avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului conducător din Ștefan cel Mare.

”Zici că are 27 de ani”, a fost unul dintre comentarii.

Secretul ”tinereții veșnice” a lui Cristi Borcea: ”La 35 de ani am început și cu puțin botox”

Chiar dacă în ianuarie 2023 va împlini 53 de ani, Cristi Borcea nu-și arată vârsta. Omul de afaceri apelează de ani de zile la tratamente faciale.

”Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.r.- Mihaela Borcea, prima soție), în Dorobanți.

Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale.

De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferența.

Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu, am făcut așa câte puțin, să țin ritmul”, declara Cristi Borcea în urmă cu un an.

Cristi Borcea nu mai face copii: “Am vorbit cu Valentina și ne oprim aici”

Omul de afaceri a vorbit despre cei cinci ani pe care i-a petrecut în închisoare, unde a ajuns pentru deturnare de fonduri, prejudicierea statului, precum și fals în acte și înșelăciune.

În această perioadă, Borcea a conceput patru copii, potrivit spuselor sale.

“Le-am făcut și eu pe toate și am trecut prin toate. Am făcut patru copii în pușcărie, îți dai seama… 9 copii în total. Da, am vorbit cu Valentina și ne oprim aici.

Vrem să ne facem timp mai mult pentru noi. O lună iarna, două luni vara reunesc toți copiii, toți cei 9 copii împreună și trebuie să mai găsim timp și pentru noi.

Am avut interesul să fiu cât mai bine cu mamele lor, să crească copiii într-un mediu civilizat, normal și să nu aibă traume.

Toți copiii sunt foarte bine, și mamele copiilor sunt bine, și eu sunt bine”, a dezvăluit Cristi Borcea în podcastul „Ameritat cu Nasrin”.

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei, Mihaela Borcea, Alina Vidican, Dana Voiculescu și Valentina Pelinel.