26.4 C
Iași
marți, mai 7, 2024

Cum recunoşti ploşniţele de pat şi la ce să ai grijă ca să nu le aduci acasă din călătorii

Must Read

Bucureştiul a fost lovit de o invazie de ploşniţe încă de săptămâna trecută. Localnicii sunt exasperaţi. Insectele au pus stăpânire pe casele lor. Mulţi au fost obligaţi să arunce de la perne şi saltele, până la mobilă ca să scape de ele. Firmele de dezinsecţie au zeci de solicitări pe zi, iar curăţarea unui apartament de ploşniţe costă aproape 1.500 de lei.

Ploșnitele de pat sau Cimex Lectularius nu ar trebui să fie confundate cu acarieni de praf. Ploșnitele sunt paraziți nocturni care se hrănesc cu sânge de la mamiferele cu sânge cald. Acarienii de praf sunt păianjeni microscopici care se hrănesc cu celule de piele moartă. Aceștia nu sunt vizibili cu ochiul liber.

Ploșnițele de pat sunt insecte mici de culoare maro, cu sete de sânge uman. Acesta este motivul pentru care sunt adesea găsite pe așternut, deoarece au acces ușor la sângele nostru în timp ce dormim. Cu toate acestea, ar fi o greșeală să crezi că rămân doar în jurul așternutului tău, deoarece pot fi găsite și în/pe mobilier, dulapuri și covoare, deci sunt destul de greu de observat.

Cum recunoşti ploşniţele de pat şi ouăle lor

Ploșnițele depun între 200 – 500 de ouă într-o perioadă de 2 luni, în loturi de 10 – 50. Ouălele sunt atașate de obiectele de mobilier sau accesoriile acestora printr-o substanță transparentă. Există 5 etape ale ciclului de viață de la ou la adult, care pot dura între 6 și 10 luni. Durata de viață tipică a unei ploșnite este de aproximativ 10 luni. Acestea pot supraviețui timp de săptămâni sau luni, fără a se hrăni.

Se găsesc în plinte, crăpături, în spatele tapetului, tencuială ruptă, întrerupătoare de lumină, sub covoare, astfel încât sa fie aproape de oameni când trebuie să se hrănească.

Plosnițele de pat se hrănesc cu sânge uman și sunt atrase de căldura corporală și CO2 expirat de oamenii care dorm. Injectează un anestezic atunci când străpung pielea, astfel încât mușcătura poate trece neobservată la început.

Cum să verifici dacă există ploşniţe într-o cameră de hotel

În ultima perioadă s-au intensificat aparitiile ploșnitelor și în locuințe. Acest lucru este legat și de o creștere globală a numărului de călătorii în străinătate. Este cunoscut faptul ca ploșnitele călătoresc în bagaje sau îmbrăcăminte. Acestea se pot găsi chiar și în cele mai frumoase hoteluri și locuințe, deoarece prezența lor nu reflectă standardul de curățenie.

Deși au o dimensiune de doar 5 mm, este totuși ușor de observat dacă o locație este infestată. Ai nevoie doar de ochi buni și o privire atentă.

Primul pas ar fi să îți ții bagajele pe un raft sau în baie. Este puțin probabil ca ploșnițele să se afle în aceste locații și îți vei păstra bagajul în siguranță, în cazul în care camera ta a suferit o invazie.

Îndepărtează lenjeria de pat, ținând cont de orice pete negre sau maro.

Verifică cu atenție salteaua pentru a detecta orice pete sau insecte și apoi verifică și cadrul saltelei. Verifică dacă nu se văd ploșnițe de pat sau orice carapace mărunțită pe care ar fi putut să o lase în urmă.

De asemenea, e o idee bună să verifici și mobilierul din cameră. Inspectează orice canapea sau mobilier tapițat, deoarece, deși s-ar putea să nu fie locația principală a ploșnițelor, se pot cuibări totuși acolo.

Verifică sub perne și în jurul orificiilor pentru oricare dintre semnele indicatoare.

Ce poţi face dacă ai găsit ploşniţe sau alţi paraziţi în camera unde ai dormit

Va fi extrem de dificil să scapi de ploşniţele de pat din casa ta, însă nu este imposibil, aşa că trebuie să urmezi un tratament corect, pe care îl vei aplica în mod constant, până vei elimina aceste insecte complet.

Fiprocid este un insecticid concentrat care elimină ploşniţele de pat de la mic la mare, adică ouăle, larvele şi insectele adulte. Acesta poate fi folosit în locuinţe, dar şi pentru coteţele păsărilor domestice etc. Stropiţi colţurile casei, crăpăturile, debaralele, pragurile uşilor sau ale ferestrelor şi veţi scăpa de ploşniţe destul de repede. Nu uitilizaţi acest insecticid pe animale şi aveţi grijă să citiţi prospectul.

Un alt mod de a scăpa de ploşniţe este să foloseşti un generator de abur cu boiler, care poate încălzi până la 180 de grade Celsius. Aburul va omorâ ploşniţele de pat instantaneu. De asemenea, folosiţi şi un detergent special HPMed care elimină mirosul de ploşniţe şi care poate topi substanţa transparentă cu ajutorul căreia acestea lipesc ouale de suprafeţe.

Alcoolul sanitar este şi el o soluţie împotriva ploşniţelor de pat, deoarece acestea nu tolerează mediile acide. Pulverizează alcool sanitar în locurile în care crezi că ai putea avea ploşniţe şi le vei putea elimina. Repetă procesul la fiecare 6-7 zile.

Dacă nu vrei să foloseşti insecticide există şi căteva metode 100% naturale care te vor ajuta.

Turmericul macinat (curcuma) ajută la eliminarea ploşniţelor de pat, deoarece acesta conţine curcumin şi are efect antimicrobian. Acesta va sufoca insectele şi le va omorâ sau alunga din locurile în care şi-au facut cuib.

Uleiul esenţial de mentă va alunga şi el ploşniţele de pat, pentru le va provoca o reacţie alergică. La fel şi uleiul esenţial de lavandă.

Dacă vă pregătiţi să plecaţi în concediu şi nu vreţi să vă întoarceţi cu câteva ploşniţe acasă, puteţi utiliza săculeţii cu plante uscate pentru a fi siguri că aceste insecte nu vă vor urmări şi acasă.

Acestea, sunt doar o parte din modalităţile propuse de cei de cumsa.ro, pentru a putea scăpa de ploşniţele din locuinţa ta.

Probleme cu ploşniţele la Paris, dar şi în Bucureşti

Cu mai puţin de un an înainte de a fi gazda Jocurilor Olimpice, Franţa este cuprinsă de o adevărată psihoză legată de ploşniţele de pat. 11% dintre gospodăriile franceze au fost invadate oficial de aceste insecte. Dar ploşniţele de pat nu au luat cu asalt doar gospodăriile pariziene. Utilizatorii reţelelor sociale au publicat imagini cu insectele care se târăsc în trenurile de mare viteză şi în metroul din Paris. Ar fi fost văzute şi în cinematografe şi chiar pe aeroportul Charles de Gaulle. Rapoartele au ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului, iar marţi ploşniţele de pat au fost subiectul unei dezbateri în parlament.

Micul Paris merge pe urmele fratelui mai mare. Bucureştiul este plin de ploşniţe şi el. Localnicii sunt exasperaţi. Insectele au pus stăpânire pe casele lor. Mulţi au fost obligaţi să arunce de la perne şi saltele, până la mobilă ca să scape de ele.