O mamă a refuzat să își deconecteze fiul de la aparate, deși medicii i-au spus că nu se mai poate face nimic. Ce s-a întâmplat peste doar câteva săptămâni pare ireal!
Heather a trăit cel mai mare cășmar al unei mame: medicii i-au spus că nu mai pot face nimic pentru fiul său de 16 ani și că ar trebui să îl deconecteze de la aparate. Însă, Heather nu a vrut să audă așa ceva! Femeia a refuzat acest lucru și a sperat că Bobby își va reveni.
Bobby Asa se întorcea de la un prieten și își parca mașina pe aleea din apropierea locuinței sale, atunci când a avut loc accidentul cumplit care l-a băgat în comă profundă. Un vehicul s-a izbit în mașina lui Bobby în timp ce acesta parca pe alee, iar tânărul a ajuns la spital în stare gravă.
O mamă a refuzat să își deconecteze fiul de la aparate, deși medicii i-au spus că nu se mai poate face nimic
Medicii au făcut tot posibilul să îl trateze, în timp ce familia se ruga ca acesta să își revină. Din nefericire, personalul medical a spus familiei dacă ar exista o șansă ca băiatul să supraviețuiască, cu siguranță va rămâne paralizat.
”Din experiența anilor în care am fost medic, pot să vă spun că pacienții care sunt în stare așa de gravă au șanse minime să-și revină. Cel mai probabil va sta în comă tot restul vieții sau, în cel mai bun caz, va rămâne paralizat, chiar dacă se va trezi”, a spus paramedicul Chris Baird.
Medicii au presupus că Bobby nu va supraviețui, însă mama sa, Heather, a refuzat să își deconecteze copilul de la aparate.
Împreună cu cele trei fiice ale sale, Heather s-a rugat pentru un miracol. Și acesta a venit. La 2 săptămâni după accident, băiatul a început să devină receptiv, iar după 4 săptămâni de la accident, Bobby a spus ”Mamă!”
”Îl privesc pe Bobby în fiecare zi și el este un miracol care merge și vorbește”, a mărturisit Heather.