Lidia este un exemplu pentru tinerii din generaţia ei, pentru că demonstrează că orice vis poate deveni realitate. Abandonată de mama ei, în spital, imediat după ce s-a născut cu probleme de sănătate, fata a învăţat să lupte de mică. Luată în plasament de o familie din Cisnădie, ea a reuşit să intre la Facultatea de Medicină din Sibiu şi speră ca să devină un asistent medical pe care pacienţii se vor putea baza. Un exemplu este şi familia din Cisnădie, care a luat-o pe Lidia în plasament şi i-a oferit multă dragoste şi căldura unui cămin.
Lidia s-a dovedit un sanitar priceput încă din liceu
“Totul a început cu un concurs, Sanitarii pricepuţi, care mi-a plăcut şi ulterior mama m-a sfătuit să aleg Medicina. Am zis: “Da, de ce nu”. Din clasa a 9-a mi-am luat tot ce mi-a trebuit”, povesteşte Lidia.
Absolventă a Liceului Teoretic Gustav Gundish din Cisnădie, profilul Filologie, Lidia a ales cariera de asistentă medicală, în locul celei de profesoară de Română. Fata este atrasă de Chirurgie, deşi este o specializare grea din Medicină.
“Este greu (la Chirurgie n.r.), dar de mică am fost atrasă de corpul uman, de organe. Ca o glumă şi când tăia mama porcul, îmi plăcea să pun mâna, să ating organele. (…) Eu sper să fiu un om dedicat meseriei, să o fac de drag, ca să ajutăm oamenii”, spune Lidia.
“Vreau să nu ajung ca mama! M-a născut, m-am îmbolnăvit, m-a lăsat în spital şi nu m-a mai luat”
Lidia şi-a propus de mică să nu urmeze exemplul celei care i-a dat viaţă, dar care din păcate a abandonat-o imediat după ce a născut-o, în spital, imediat ce a aflat că fata este bolnavă.
“Tot timpul m-am bazat pe ideea ca să nu ajung ca mama. Adică să ajung să nu am o meserie în mână, să nu îmi pot ajuta familia, să fac copii, să-i las, să uit de ei, pentru că ştiu prin ce am trecut eu şi ce am simţit eu când… Din câte am înţeles eu, m-a născut, m-am îmbolnăvit, m-a lăsat în spital şi nu m-a mai luat”, mărturiseşte Lidia.
Şi-a cunoscut mama la 14 ani când a trebuit să îşi facă buletin
Tânăra care are acum 19 ani, şi-a cunoscut mama când a împlinit 14 ani, pentru că a trebuit să îşi facă buletin. Mama ei este o femeie decăzută de autorităţi din drepturile părinteşti pentru că şi-a abandonat copilul.
“Prima mea reacţie a fost: “mami!”, dar după am fost mai reticentă”, îşi aminteşte Lidia, prima ei întâlnire cu mama ei.
O familie din Cisnădie a salvat-o pe Lidia şi a luat-o în plasament
Şansa Lidiei a fost o familie din Cisnădie, care a luat-o în plasament la vârsta de 8 ani şi i-a arătat iubire, susţinere şi mai ales a încurajat-o să reuşească în viaţă.
“Acolo a fost toată susţinerea mea, toată dragostea de care am avut nevoie, de asta nici nu sunt un copil cu probleme, cum se mai întâmplă să fie. În familie există iubire, există practic atmosfera de familie mereu. Mai am doi fraţi şi ne înţelegem, glumim, povestim, avem o relaţie aşa de prietenie”, spune Lidia.
Sfatul Lidiei pentru ceilalţi: Nu vă abandonaţi copiii! Şi urmaţi-vă visele!
Lidia îi roagă pe toţi părinţii, ca să nu-şi abandoneze copiii. Iar pe cei care îşi doresc să reuşească în viaţă, îi încurajează să îşi urmeze visele.
“Să lupte pentru visurile lor, indiferent ce spune lumea, pentru că şi eu am avut persoane care au spus “nu ai cum să reuşeşti”, indiferent de obstacole şi ceea ce se întâmplă, să nu renunţe! Dacă simţi că eşti cu inima pentru ceva, atunci să te duci acolo”, acesta este mesajul Lidiei pentru toţi cei care doresc să reuşească în viaţă.
Lidia din Cisnădie, studentă în anul I la Facultatea de Medicină din Sibiu, demonstrează că şi copiii din sistemul de protecţie socială pot fi exemple de succes. Nu este singurul copil din judeţul Sibiu care a fost abandonat de părinţi, crescut fie într-o familie care ia în plasament sau adoptă, fie într-un centru de stat şi a reuşit să fie student sau absolvent de studii superioare. Totul depinde de iubirea primită, încrederea în sine şi ambiţia de a reuşi. Lidia ne arată tuturor că se poate, cu voinţă, dragoste şi mult optimism.