17.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

ÎN AFARĂ DE FRATELE SĂNDEL, ANDRA MĂRUȚĂ ARE ȘI DOUĂ SURORI. CU CE SE OCUPĂ ACESTEA

Must Read

Pe fratele Săndel îl cunoaște multă lume, deoarece este și el artist, însă Andra Măruță are și două surori, mai mari. Pe nume Aura și Diana, cele două nu au nicio legătură cu lumea artistică. Ambele surori ale Andrei Măruță sunt la casa lor și locuiesc în Câmpia Turzii.

Andra Măruță este una dintre cele mai îndrăgite artiste din țară. De altfel, este urmărită de peste 2,7 milioane de persoane pe rețelele de socializare și își ține la curent urmăritorii cu toate activitățile pe care le face.

Mai cu seamă, cele alături de familie. Deși se afișează constant cu soțul, Cătălin Măruță, și cei doi copii, Eva și David, puțin sunt cei care știu că Andra are și două surori, nu doar un frate!

Andra Măruță are și două surori, în afară de fratele Săndel
De-a lungul timpului, Andra Măruță a reușit să ajungă la inimile românilor prin piesele pe care le cântă. Are o adevărată „armată” de fani pe rețelele de socializare și îi ține la curent cu toate activitățile pe care le face.

De cele mai multe ori, este vorba despre activități în familie, cu cei doi copii, David și Eva, dar și cu soțul ei, prezentatorul Cătălin Măruță.

Despre Andra Măruță se cunoștea faptul că are un frate, Săndel. Cei doi au scos împreună un CD cu muzică populară.

Însă Săndel nu este singurul frate al Andrei Măruță. Cântăreața în vârstă de 37 de ani mai are două surori mai mari, pe nume Diana și Aura.

În ceea ce o privește pe sora mijlocie, Aura, aceasta are vârsta de 41 de ani și locuiește în Câmpia Turzii. Aura Mihai este căsătorită, are un băiețel și este make-up artist, iar din anul 2019 lucrează la un salon cunoscut din Câmpia Turzii.

Cât despre Diana, sora mai mare a Andrei Măruță, aceasta se ocupă de un centru de bătrâni din Câmpia Turzii. Andra Măruță are o relație foarte apropiată cu cele două surori ale sale, Diana și Aura, dar și cu fratele, Săndel. De-a lungul timpului, soția lui Cătălin Măruță a fost susținută de familie, pentru ca visurile sale să se îndeplinească.

Ce spune Andra despre copilăria lor
Încă de la o vârstă fragedă, au fost uniți și înțelegători. Cântăreața își amintește că, deși a fost o perioadă grea, a fost foarte frumoasă.

Andra a dus o viață modestă în copilărie alături de ceilalți trei frați și de părinții săi. Pentru că nu aveau posibilități financiare deosebite, artista de astăzi era pe atunci doar un copil care resimțea unele lipsuri.

Cu toate că au existat momente în care darurile de sărbători lipseau, Andra Măruță își amintește cu nostalgie de perioada copilăriei sale și recunoaște că astfel a reușit să aprecieze mult mai bine banii.

„Faptul că nu am avut bani ne-a făcut mai uniţi, ştim să apreciem puţinul. Eram nişte copii tare înţelegători, nu voiam mai mult, căci ştiam că nu se poate. A fost greu, dar a fost foarte frumos. Nu îmi amintesc cadourile, ci trăirile de atunci.

Toţi copiii ieşeau la geamuri şi se lăudau cu ce au primit de la părinţi, toţi aveau portocale. Într-un an ştiu că nu am mai primit nimic, şi nu am mai ieşit la geam, ca să nu ne facem de râs”, povestea Andra, în urmă cu ceva timp.