17.4 C
Iași
vineri, iunie 14, 2024

Oana Lis, diagnosticată cu o formă de cancer. A fost deja operată de urgență: „Nu aveam niciun simptom”

Must Read

Oana Lis a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Soția lui Viorel Lis a spus prin ce a trecut la o lună de la aflarea cumplitei vești. Între timp, ea a fost operată de urgență.

Oana Lis a trecut prin clipe cumplite. A mers la medic și a aflat că are cancer de piele.

Oana Lis, diagnosticată cu o formă de cancer

„Nu pot să zic că sunt de nota 10, în cea mai bună formă. Nu am vorbit pe internet. Acum o lună am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Nu aveam niciun simptom. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele. Eu aveam o pată. O aveam de doi ani de zile și am văzut că s-a mărit. Nu m-am dat cu creme, nu a dispărut, dar mă și obișnuisem cu ea. Mi se părea ceva ciudat și mi s-a spus că este periculos, că trebuie să fac o biopsie. Este un carcinom malign”, a spus Oana Lis în emisiunea La Măruţă.

Oana Lis a fost deja supusă unei intervenții chirurgicale. „Nu am vorbit decât cu câteva persoane. A fost perioadă destul de grea. Încă mai am niște dureri după intervenție. Acum realizez. Eu n-am avut nicio operație până acum, decât cea de apendicită. Am 44 de ani. Viorel stând acasă, în ziua în care am fost la clinică nu puteam să conduc, m-am întors cu taxi.

A fost deja operată de urgență: „Nu aveam niciun simptom”

Și oamenii puternici au nevoie de sprijin. În ultimele trei săptămâni, pare că eram foarte fericită și foarte veselă. Am vrut să nu spun nimănui decât abia acum, când sunt cât de cât ok. Nu sunt puternică mereu. Am momente în care cad, în care plâng. Am și eu nevoie de o îmbrățișare, să mă întrebi ce fac, să mergi cu mine la doctor. În fiecare zi luna asta m-am rugat”, a dezvăluit Oana Lis.

„Haideți să mergem la medic! Eu 90% dintre analize mi le-am făcut gratis. Cât avem bani de anumite lucruri, sănătatea trebuie să fie importantă. Mai ales când ai grijă de altcineva, uiți să ai grijă de tine”, a fost mesajul transmis de Oana Lis.

Oana Lis, sfâșiată de durere! Ce i-a spus Viorel Lis despre moarte

Oana Lis, sfâșiată de durere! În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Viorel Lis nu a fost deloc una bună. A ajuns de mai multe ori pe patul de spital cu probleme grave de sănătate. Cea care îi este alături în aceste momente delicate este Oana Lis.

„La noi fiecare zi e diferită. Bătrânețea vine cu diferite provocări pe care nu le știam, acum le descopăr. Am studiat lucrul ăsta, pentru că nimeni nu ne învață. Deși lumea m-a condmanat că o să îl las la bătrânețe, eu din contră, vreau să fiu un exemplu. Și să se înțeleagă că pe cei în vârstă din familia noastră, la mine soțul, dar pot fi și părinți, bunici, nu trebuie să îi excludem. Am momente în care cad, mă plâng și cer ajutorul, este ceva normal, omenesc. Am învățat de la cazul lui Viorel , de la noi din familie, că pentru bătrânețe trebuie să ai bani strânși, nu trebuie să te bazezi pe absolut nimeni. Este un plus că ceilalți vor fi lângă tine, dar trebuie să ai ceva pregătit.”, mai spune Oana Lis.