28.9 C
Iași
sâmbătă, iunie 22, 2024

„A fost bucuria noastră, un dar din ceruri”. Leda a murit fulgerător, după doar 5 luni de viață. A fost răpusă de o meningită bacteriană, în Italia

Must Read

Este îngrijorare în Veneto, o regiune în nord-estul Italiei, din cauza răspândirii cazurilor de meningită bacteriană. După internarea în stare critică a unui adolescent de 17 ani lovit de infecție, în Belluno, o tragedie teribilă a lovit o familie din Teolo, o comună din provincia Padova. Leda Canova, o fetiță adusă pe lume cu doar 5 luni în urmă, a fost răpusă de boală în doar câteva zile, lăsând în urmă o familie înmărmurită de durere.

“Leda a fost bucuria noastră, un dar din ceruri. Nu știu cum vom putea trăi cu această durere imensă”. Tatăl Marco și mama Eva se uită la fotografiile fetiței lor, care a murit după doar 5 luni de viață, ucisă de o meningită bacteriană, și nu se pot odihni.

Micuța s-a stins pe 1 noiembrie în secția de terapie intensivă a Spitalului de Pediatrie Padova, moartea cerebrală fiind confirmată cu o zi înainte.

“La început părea ca o bronșiolită”

Leda a început să mă simtă rău în după-amiaza zilei de vineri, 27 octombrie. Era împreună cu părinții ei, ambii asistenți medicali, și sora ei mai mare, în casa lor din Teolo, când au apărut primele simptome, potrivit Corriere del Veneto.

Fetița a început să aibă febră, însoțită de o rigiditate ciudată în mișcări. “La început părea ca o bronșiolită – explică tatăl – și i-am dat niște tahipirină, care și-a făcut efectul la scurt timp după aceea. Cu toate acestea, când temperatura a crescut, ne-am alarmat”.

Graba disperată către spital, înrăutățirea stării fetiței și speranțele familiei pentru micuța lor, care se estompau pe măsură ce treceau orele. Analizele ulterioare efectuate fetiței de către medici au dat un rezultat teribil. Meningita era era deja acută și afectase părtile vitale, cu rezultate ireversibile. Trupul epuizat al Ledei a cedat joia trecută, lăsându-și părinții în disperare.

“Mica noastră lebădă, așa cum ne plăcea să o numim, a zburat spre cer”, spune Marco lacrimi, încercând să-și găsească puterea de a înfrunta moartea subită a fiicei sale. “Zâmbetul ei a fost stins pentru totdeauna de meningita bacteriană”.

“Leda s-a născut pentru a da viață”

În ciuda durerii imense, Marco și Eva au decis să-și dea acordul pentru donarea organelor micuței Leda, care vor salva viețile a patru copii; doi la Padova și doi la Torino. “Leda a venit pe lume să dea viață”, spune tatăl copilei.

În ziua în care micuța Leda a fost botezată, pe 16 septembrie, părinții Marco și Eva s-au căsătorit în biserica din Teolo. Un moment de mare bucurie, povestit de italian și prin intermediul paginii sale de Facebook, cu fotografii în care copila apare cu ochi vioi și zâmbitori. În august, în urmă cu doar trei luni, Marco posta imagini de la malul mării, alături de o dedicație emoționantă: “Iubesc fiecare mic gest al tău. Îmi place cum mă privești, cum mă numești, cum adormi pe mine. Îmi place să te văd râzând… Te iubesc, micuța mea Leda, ești frumoasă. Te iubim la nebunie”.

Ieri, copila a fost condusă pe ultimul drum

Părinții încearcă acum să refacă ultimele zile ale fetiței lor, pentru a înțelege unde ar fi putut contracta virusul. Ieri, însă,copila a fost condusă pe ultimul drum.

“Leda ne-a dăruit cele mai frumoase cinci luni din viața noastră. Cele mai dulci pagini ale familiei noastre vor deveni de acum, zi de zi, o durere de nesuportat”, a mai spus tatăl fetiței.

Patologia meningitei necesită un protocol strict, urmând o profilaxie care trebuie să înceapă neaparat în 24 de ore de la apariția simptomelor, scrie Il Gazzettino. Ceea ce este îngrijorător este forma subtilă a infecției, care poate fi ușor confundată cu o banală patologie gripală.