Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir formează o una dintre cele mai longevive familii din showbiz-ul autohton, în ciuda faptului că, la începutul relației, aproape nimeni nu le dădea șanse mari.
Deși între ei este o diferență de 18 ani, iar Dana avea doar 18 ani atunci când s-a îndrăgostit de Radu, cei doi au reușit să clădească o familie minunată. S-au căsătorit în anul 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia.
Recent, Dana a vorbit într-un interviu pentru Ok! Magazine despre cei 18 ani de relație pe care îi are cu Radu Dragomir, despre cuma fost ”călătoria” mână în mână cu cel cu care are doi copii superbi.
”Deja mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el. Cred că ne-am schimbat mult, amândoi. Probabil eu mai mult decât el. Dar ne-am schimbat împreună, adică unul în armonie cu celălalt. Am crescut o relație împreună, am adus-o la majorat. Și sigur că primii ani din viața oricui sunt esențiali în formarea lui, sunt baza.
Iar pentru acei ani le mulțumesc părinților, dar și altor „părinți“ de scenă, precum Marian Râlea sau Ruxandra Ion. Dar dacă mă gândesc la felul în care m-am transformat eu în acești ultimi 18 ani, la lucrurile pe care le-am dobândit în această perioadă și care m-au format în Dana-adultul de azi, ei bine cele mai bune astfel de lucruri lui i se datorează, de la el sunt, alături de el le-am câștigat, el mi le-a insuflat”, a mărturisit Dana.
Dana Rogoz se iubește cu Radu Dragomir de 18 ani
”Ne-am cunoscut pe platoul de filmare. Și când ne reîntâlnim, eu simt că nimeni nu crede în mine, ca actriță, mai tare decât o face el. Iar asta mă ajută enorm. Și același lucru cred că îi transmit și eu lui, în felul în care-l privesc ca regizor. E un flux de încredere neîntrerupt”, a mai adăugat actrița, potrivit sursei citate.
”Cred că eu şi el semănăm. Eu nu prea cred în teoria cu contrariile. Ne plac aceleaşi lucruri şi ne-au plăcut de la început. Din start am simţit că vorbim aceleeaşi limbă. Relaţia asta nu a fost niciodată un efort. Eu am simţit că trebuie să fiu eu şi doar aşa voi fi iubită. Nu am avut niciodată aşteptări de la el, să se schimbe să renunţe la lucruri sau la prieteni de dragul meu. Îmi plăcea aşa cum era el şi nu aş vrea să-l schimb. Suntem pe aceeaşi lungime de undă”, spune Dana Rogoz, în urmă cu câțiva ani.
Foto: Facebook Dana Rogoz