15.3 C
Iași
sâmbătă, mai 18, 2024

Ninge în masivul Postăvarul. Meteorologii anunță zăpadă și viscol puternic la munte, în acest weekend

Must Read

Ninge în zona masivului Postăvarul, unde s-a așternut deja un strat de zăpadă. Dimineață, temperaturile au scăzut pănă la 0 grade Celsius. De altfel, în acest weekend, meteorologii anunță ninsori abundente și viscol puternic la munte.

În Postăvarul, iarna a început să-și facă simțită prezența.

Ninge de azi noapte și s-a depus un strat de zăpadă.

Pe parcursul zilei de astăzi, la altitudini în general de peste 1400 de metri, precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în sud, centru şi est, viteze de 45…55 km/h, iar pe creste peste 60…70 km/h.

În acest weekend așteptăm ninsori abundente și viscol puternic la munte
Sâmbătă, vremea va fi vântoasã şi se va rãci în toatã ţara. Cerul va avea înnorãri şi temporar se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formã de ploaie, la munte vor predomina ninsorile şi va continua sã se depunã strat de zãpadã, dar precipitaţii mixte vor fi posibile şi în zonele mai joase de relief. Local se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate.

Vântul va avea intensificãri în toate zonele, cu rafale de peste 100 km/h în zonele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 4 grade Celsius.