16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Românul care a investit 60.000 într-o cabană „cameleon”. Cât costă o noapte de cazare în cabana invizibilă

Must Read

Cazările în natură sunt din ce în ce mai căutate, mai ales dacă vin la pachet cu o experienţă unică. La asta s-a gândit şi Mihai, acum un an, când a investit 60.000 de euro într-o cabană cameleon, în stil scandinav, chiar în Ţara Dornelor.

Mihai Ursu, propietarul cabanei: “În spate avem un cub exclusiv din oglinzi, o suprafaţă cugeamuri să se poată vedea natura. Foarte multă intimitate, pentru că se integrează perfect în natură, copacii se reflectă în oglinzi şi, practic, devine invizibilă. Toate cele necesare pentru o minivacanţă în doi, preferabil. Fiind bucătăria complet utilată, veselă, tacâmuri, tot ce este necesar, fiind afară îţi pot face grătar fără probleme.”

Mădălina, turistă: “Am găsit-o pe Instagram. Mi-a plăcut. Foarte multă lume a recomandat-o. Am profitat că este soţul în concediu şi am venit, o recomand pentru familie cu copii. Natură, verdeaţă.”

Cât costă o noapte de cazare în cabana “cameleon”

“Din interior, priveliştea este minunată. Simţi că eşti în mijlocul naturii, parcă ai fi chiar în copac. Clădirea pare invizibilă, se integrează perfect în natură.”

Pentru o noapte de cazare în cabana invizibilă, turiştii plătesc 500 de lei în timpul săptămânii şi 600 în weekenduri. Pentru cei care nu-şi pot imagina Ziua Naţională fără tradiţii, gazdele din Sadova au pregătit o căsuţă veche de un secol, unde turiştii pot retrăi copilăria la bunici.

Roxana Pasniciuc, gazdă: “Cu focul în sobă cu scrijele pe plită şi căldura caselor bătrâneşti şi tradiţionale. Oferim la cerere mâncare tradiţională, tot felul de bucate specifice moldoveneşti şi în curând pregătim o cramă, care va fi deschisă turiştilor. Noi am gândit-o pentru grupuri, familii şi prieteni.”