16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

„Aș face orice, numai să o am iar alături”. Apelul unei studente din Cluj, care caută cu disperare calul de de care s-a ataşat şi pe care încearcă să îl salveze

Must Read

Îşi pune bursa la bătaie şi este disperată să o găsească pe Maya. O studentă din Cluj caută iapa de care s-a ataşat, ca să o salveze de la o posibilă sacrificare.

Între Rebeca şi Maya s-a format o legătură puternică în urmă cu patru ani, la centrul de echitaţie pe care fata îl frecventa. Când a aflat că animalul din rasa Kisber, în vârstă de 11 ani, a fost vândut, tânăra s-a gândit la ce este mai rău.

În căutarea Mayei

„De 4 ani, între mine și Maya este o legătură aparte. Pentru mine, totul se învârte în jurul ei: husa telefonului meu este cu ea, am aproape 1.000 de poze cu ea, am tablouri cu ea. Mi-e tare greu să mă gândesc că poate ajunge pe mâini rele, să fie chinuită sau să fie dusă la abator. Mă gândesc la ce e mai rău”, a mărturisit tânăra pentru bihoreanul.

Fata a luat legătură cu bărbatul care a cumpărat-o de la centrul de echitaţie şi a aflat că acesta a vândut-o mai departe, iar noul cumpărător şi mai departe, iar de aici Rebeca i-a pierdut urma. „Aș face orice, numai să o am iar alături. Este bolnavă cu picioarele. Eu nu o iau pentru niciun câștig, ci pur și simplu să o am aproape și să o îngrijesc. Poate pare că exagerez, dar credeți-mă că e greu. În fiecare moment sunt cu gândul la ea, nu mă mai pot concentra la școală, adorm cu ea în gând, mă trezesc tot cu ea acolo”, a mai spus Rebeca.

A decis că trebuie să o regăsească pe Maya, așa că s-a dus întâi la cumpărătorul care locuiește într-o comună din Cluj, decisă să răscumpere calul. A aflat că bărbatul a vândut-o mai departe unei persoane din Oradea, care de asemenea a înstrăinat-o pe Maya la un târg. „Nu mai am nicio legătură, niciun contact care să mă ducă spre persoana care o deține. De aceea cer ajutorul”, a spus Rebeca. Tânăra a postat fotografii cu calul pe grupurile dedicate animalelor din Cluj și Bihor, doar-doar va putea să dea de persoana care o deține acum.

„Aș face orice, numai să o am iar alături”, a zis clujeanca. Oferă persoanei care o deține pe Maya nu doar prețul cu care a cumpărat-o, ci și o recompensă de 200 de euro. „Este bolnavă cu picioarele. Eu nu o iau pentru niciun câștig, ci pur și simplu să o am aproape și să o îngrijesc”, a mai spus Rebeca, potrivit ebihoreanul.ro.