Este scandal la o biserică din Târgu Jiu după ce preotul a fost suspendat de Mitropolie, spune el, fără motiv. Au fost trimişi alţi doi preoţi în loc în ultimele luni, numai că niciunul nu a fost acceptat de enoriaşii din zonă. Rămas fără biserică, preotul a ţinut, astăzi, slujba de Sfânta Varvara acasă la el. Mitropolia Olteniei transmite că tot ce face părintele, face pe propria răspundere, nu în numele bisericii.
De două zile, aici au loc slujbele religioase dintr-un cartier din Târgu Jiu. Acasă la preot. Biserica este închisă.
Reporter: Puteţi intra?
Localnică: Nu ştiu, cred că da! Vreau să încerc!
Reporter: Ia vedeţi, că e închis! Sunt şi două lacăte!
Localnică: Şi unde să mă duc?
Reporter: Slujba este chiar la părinte acasă, un pic mai jos, în stânga!
Localnică: Eu am înţeles că e la biserică şi dacă e Sfânta Varvara…
Enoriaşii nu vor alt preot în biserică. Au schimbat yala
Diana Speretoiu, reporter Observator: De câteva zile, a fost schimbată yala de la uşa bisericii, iar enoriaşii au pus la rândul lor şi două lacăte ca să se asigure că niciun alt preot nu va intra în biserică. În ultimele şase luni, Mitropolia Olteniei a trimis aici doi preoţi, dar n-au fost acceptaţi de oameni.
Preotul Cosmin Barza a fost suspendat şi nu i s-a mai permis să facă slujbe. Azi, de Sfânta Varvara, hramul bisericii pe care el a ridicat-o în cartier cu sprijinul comunităţii, în urmă cu zece ani, a ţinut slujba în curtea sa.
Au sărutat moaşte şi au scris pomelnice în curtea preotului
În ciuda frigului, oamenii au rezistat. Au sărutat moaştele, s-au închinat şi au scris pomelnice exact ca la biserică.
Localnică: Chiar nu e normal. Trebuie spus la cei mai mari. E o sărbătoare care trebuia ţinută în biserică.
Localnică: N-aş accepta (n.r. alt preot) pentru că dânsul a construit-o cu mare trudă.
Localnică: S-a schimbat yala. Noi milităm pentru a rămâne părintele acolo
Localnică: Să-i găsească motiv că e operat de micşorare de stomac, era pentru sănătate. Au încercat toate motivele să-l înlăture. Au adus un preot care era căsătorit a doua oară. Era un om de rând, nu al preoţirii. Al doilea a venit îmbrăcat în blugi când a venit aici eşti preot sau ai venit la bâlci aici.
17 pagini de acuzaţii care au dus la îndepărtarea preotului, “inventate”
Preotul spune că i s-ar fi inventat 17 pagini de acuzaţii care au dus la îndepărtarea sa. De partea cealaltă, Mitropolia Olteniei transmite că preotul face totul în nume propriu.
Cosmin Barza, preot: Ei mă acuză, conştiinţa mea nu mă acuză de ce spun ei. Motivul cred că a fost un interes aşa material. Aşa consider. Mă cunosc toţi cât sunt de categoric şi de păstrator al adevărului şi au considerat că nu pot face mişcările pe care le doreau dumnealor cu fonduri şi s-a considerat că ar fi timpul să mă înlăture. E diabolic tot ce se întâmplă.
Ce spune Mitropolia Olteniei despre preotul suspendat
Ioniţă Apostolache, purtător de cuvânt Mitropolia Olteniei: Sunt situaţii generate de fostul preot care nu mai este şi intervine abuziv în relaţia cu credincioşii. Dânsul nu mai este… nu mai funcţionează ca preot slujitor, ca preot paroh, slujitor canonic al Bisericii noastre, este suspendat. Are o situaţie canonică discutabilă. În acest sens, ceea ce face dumnealui, o face pe propria răspundere.
De altfel, Protoieria din Târgu Jiu este şi în proces cu preotul. Ultimul preot trimis de Mitropolie în locul său, săptămâna trecută, nici nu a fost lăsat de enoriaşi să coboare din maşină. Scandalul s-a încheiat cu un dosar penal.