17.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Sotia lui Bula il suspecta pe acesta ca o inseala.

Must Read

Sotia lui Bula il suspecta pe acesta ca o inseala.

El nu si nu ca nu e adevarat.Atunci sotia ii zice:

– Bula, pentru ca sa ma convingi trebuie sa mergem dimineata la biserica sa juri ca nu m-ai inselat niciodata.

Bula e de acord, merge seara la preot si-i cere ajutorul, iar parintele ii spune ca nu poate sa-l ajute, cu cele sfinte nu e de glumit.

Atunci Bula merge la maica-sa si o roaga sa il tina in brate sa isi aduca aminte de vremurile cand era copil.

Apoi, acasa ajungand, face dragoste cu nevasta.

A doua zi dimineata isi ia sotia,se duc la biserica si, spre usurarea nevestii, jura:

– In fata sfintelor icoane jur ca de cand m-a tinut mamica in brate si pana acum nu m-am culcat decat cu nevasta.

BONUS:

Un soldat aflat în Irak primeşte o scrisoare de despărţire de la iubita sa de acasă.
În scrisoare erau insirate următoarele:

Dragă John, nu mai pot continua relaţia cu tine. Distanţa dintre noi este mult prea mare.

Trebuie să recunosc că te-am înşelat de două ori, de când ai plecat, aşa că nu e corect faţă de nici unul dintre noi să continuăm. Îmi pare rău.

Te rog, înapoiază-mi fotografia pe care ţi-am trimis-o.

Cu drag, Betty”.

Soldatul, rănit profund de cele spuse de fată în scrisoare, le cere camarazilor săi din armată să-i dea orice fotografie cu vreo fată pe care o au la ei, fie că sunt surori, iubite sau foste iubite.

Şi pe lângă fotografia cu Betty, John îi trimite acesteia toate fotografiile strânse de la amicii săi.
În plic erau 57 de fotografii.

Lângă ele, o scrisoare, care suna cam aşa:

„Dragă Betty, îmi pare rău, însă nu îmi amintesc prea bine cine eşti. Te rog să-ţi alegi fotografia dintre cele pe care ţi le-am trimis, apoi trimite-mi restul înapoi.