7.3 C
Iași
joi, februarie 29, 2024

Afacerea care i-a îmbogățit pe Adela Popescu și Radu Vâlcan. 700.000 de euro profit în 6 ani

Must Read

Adela Popescu și Radu Vâlcan se descurcă bine în afaceri, nu doar în televiziune. În 2016 și-au deschis compania Takamaka, care are ca obiect activități ale agențiilor de publicitate.

Datele consultate de FANATIK, indică faptul că anul 2021 este și cel mai bun din istoria companiei deținută de cei doi prezentatori TV. Conform datelor oficiale, firma a obținut o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane de lei (peste 300.000 de euro), în creștere cu 33% față de anul fiscal anterior.

Profitul pe care l-a obținut Takamaka în anul 2021 este și el impresionant. Aproape 950.000 de lei, adică în jur de 190.000 de euro, cel mai mare de până acum, cu 44% mai mult decât în 2020. De altfel, până acum, Adela Popescu și Radu Vâlcan au avut un profit total impresionant, firma aducându-le în conturi, în cei șase ani de existență, o sumă de aproape 3,5 milioane de lei, adică în jur de 700.000 de euro.

Ce salariu are Radu Vâlcan la Antena 1

Radu Vâlcan este un prezentator îndrăgit și moderează de mai mulți ani emisiunea „Insula iubirii” difuzată la Antena 1. Eforturile îi sunt răsplătite pe măsură, încasând un salariu colosal pentru filmările din Thailanda, acolo unde mai multe cupluri îndrăznețe vin să-și testeze relația.

Potrivit informațiilor din presă, acesta primește 15.000 de euro pentru cele 3 săptămâni de filmare, adică pentru fiecare sezon, scrie cancan.ro.

Ce salariu are Adela Popescu la Pro Tv

Nici Adela Popescu nu se poate plânge de veniturile sale. vedeta încasează mii de euro de la Pro Tv pentru proiectele în care este implicată. De asemenea, atât ea cât și soțul ei au numeroase contracte de imagine cu branduri mari din țară.

Cei doi filmează reclame, iar Adela se numără printre cele mai solicitate vedete în acest sens. În ciuda veniturilor pe care le încasează, prezentatorii Tv preferă să rămână modești și să nu iasă în evidență prin lux și opulență.