17.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Un domn casatorit, care avea trei copii, face ghidusii intr-o noapte cu o vecina.Dupa noua luni..

Must Read

Un domn casatorit, care avea trei copii, face ghidusii intr-o noapte cu o vecina.

Dupa noua luni, aceasta da nastere unui copil si vine la usa omului sa-i spuna ca este tatal copilului.

Cea mai vehementa este, normal, sotia domnului:

– Cum ai putut sa faci asa ceva, cu trei copii si cu o nevasta iubitoare?

– Iubita mea, iti jur ca nu este copilul meu! Sunt gata sa fac orice ca sa-ti demonstrez, chiar si testul de paternitate!

Zis si facut.

Dupa efectuarea testului, a iesit urmatorul rezultat:

– Domnul a fost intodeauna steril!

Citeste si: 

Angajată la domeniul public, blonda trebuia să vopsească banda de pe mijlocul unui drum de ţară.

Şeful ei îi spune că se află în perioada de probă şi trebuie să vopsească cel puţin 2 kilometri pe zi, dacă vrea să-şi păstreze serviciul.

Verificînd la sfîrşitul zilei, el vede că în prima zi făcuse 4 kilometri, dublu faţă de medie.

A doua zi a fost puţin mai dezamăgit, pentru că blonda nu vopsise decît 2 km. Se gîndeşte că oricum asta e media şi trece cu vederea.

Dar a treia zi, cînd blonda vopsise doar 1 km, îi spune:

– Ce problemă ai? Vreo boală, vreo defecţiune a echipamentului? Ce te opreşte să faci 2 kilometri pe zi?

Ştiţi, cu fiecare zi sînt din ce în ce mai departe de găleată!