Tradiții și superstiții de Anul Nou în România. Ce nu este bine să faci, altfel vei avea ghinion tot anul? În România, există numeroase tradiții și superstiții legate de sărbătoarea de Anul Nou.
Dacă lucrurile pe care le poți face în prima zi a anului sunt destul de puține, românii au o întreagă listă cu lucruri complet interzise pe 1 ianuarie.
Ce nu este bine să faci, altfel vei avea ghinion tot anul
Iată câteva obiceiuri și lucruri de evitat, conform tradiției populare, pentru a asigura norocul în noul an.
În prima zi a noului an nu este bine să împrumuți sau să dai cu împrumut bani. Se spune că acest obicei poate atrage lipsa de prosperitate financiară în noul an.
Totoadată, nu este recomandat să ieși din casă cu mâinile goale. Se crede că este bine să ai ceva în mână atunci când treci dintr-un an în altul, ca un simbol al faptului că vei primi și oferi în noul an.
Dacă îți dorești să ai succes la serviciu, este bine ca în prima zi a anului să faci ceva în legătură cu ocupaţia. Totodată, casa trebuie să fie curată, în prima zi a noului an, iar geamurile ori uşa deschisă.
Nu este bine să speli sau să arunci gunoiul în prima zi a anului nou. Acest lucru poate simboliza pierderea bunăstării și a norocului.
Nu este indicat să plângi în prima zi a anului! Se spune că lacrimile ar putea prevesti tristețea și necazurile în noul an.
De asemenea, prima persoană care îți bate la uşă în prima zi din an trebuie primită în casă, pentru că se spune că ar fi bine ca un om să intre, nu să iasă primul din locuinţă. Ar trebui să fie bărbat brunet, care aduce noroc şi nu femeie blondă sau roşcată, care ar aduce ghinion.