Cresc veniturile bătrânilor! Începând cu prima zi a anului 2024, veniturile bătrânilor vor crește. Astfel, pensiile vârstnicilor vor fi majorate cu 13,8 la sută, după ce punctul de pensie va crește cu rata inflației.
De asemenea, și salariile și alocațiile vor crește, urmând să fie indexate cu rata inflației din anul fiscal anterior.
Așadar, începând cu 1 ianuarie pensiile vârstnicilor vor fi majorate cu 13,8 la sută, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile vor putea crește chiar și cu 40 de procente, în urma procesului de recalculare, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Muncii.
”În 2024, pensiile românilor vor crește de două ori. Prima dată de la 1 ianuarie, cu 13,8%. Valoarea punctului de pensie va crește de la 1.782 lei la 2.032 lei. Este o formă de echitate pentru fiecare român. A doua parte va fi recalcularea pensiilor și aplicarea acesteia începând cu 1 septembrie 2024. Atunci se vor primi noile taloane de pensie, cu pensiile recalculate. Vorbim despre o creștere de 40% în medie”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la România TV, în urmă cu câteva săptămâni.
Punctul de pensie va depăși 2.000 lei, astfel că de la 1.785 cât este în prezent, el va creşte la 2.032 de lei.
Cresc veniturile bătrânilor! Care sunt printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor
– introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;
– stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;
– stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;
– reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare;
– stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;
– normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;
– acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;
– luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.
În timp ce pensiile și alocațiile se vor majora din ianuarie, salariul minim pe economie va crește abia din luna iulie.