8.2 C
Iași
vineri, februarie 23, 2024

Nea Mărin și soția, de 45 de ani de ani împreună. „Dacă nu ai în spate o femeie care să te susțină, nu poți să faci nimic”

Must Read

Nea Mărin și soția lui, Mioara, sunt împreună de 45 de ani. Coregraful spune că partenera de viață i-a fost cel mai mare sprijin pe parcursul carierei, fiindcă ea a ținut familia împreună și s-a ocupat de creșterea celor două fiice. Cei doi au început să meargă împreună la evenimente publice, pentru că s-au pensionat și dispun de mai mult timp liber.

„În ultimul timp am zis să-mi iau soția la evenimente, că destul a stat fără mine, ani de zile. A ieșit la pensie, am ieșit și eu la pensie și acum avem timp să ne ocupăm mai mult de noi.

În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine. La mine așa a fost, soția mea m-a sprijinit foarte mult, s-a ocupat de copii, iar acum eu mă ocup de nepoți. Dacă nu ai în spate o femeie care să te susțină, nu poți să faci nimic’, a declarat coregraful, potrivit Viva.

Când începe sezonul 10 al emisiunii lui Nea Mărin de la Antena 1

Începând cu 8 ianuarie, Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți pe la noi!, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Astfel, nu mai puțin de 24 de vedete vor fi puse la treabă, iar alături de Nea Mărin vor fi, și de această dată, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe, scrie paginademedia.ro.

Acesta, alături de vedete, va străbate cele mai frumoase locuri din Dobrogea, o zonă care, așa cum a declarat chiar el, îi este foarte dragă: „Mă bucur că în acest sezon am ajuns și am descoperit Dobrogea, o zonă care mie îmi place foarte tare!”.

Mereu în căutare de locuri spectaculoase, dar și dornic de a descoperi obiceiurile și tradițiile fiecărei zone, Nea Mărin nu s-a oprit aici și a trecut granița la vecinii bulgari:

„Dacă tot eram acolo, am trecut granița și în Bulgaria, ca să vedem cu ochii noștri de ce sunt românii atât de atrași de ofertele vecinilor. Am văzut de toate, și bune, și rele, și abia aștept să le descopere și cei de acasă.

Așa cum s-a întâmplat în ultimele ediții, scopul nostru a fost acela de a pune vedetele la treabă și de a organiza spectacole pentru comunitățile în care am ajuns, spectacole care să promoveze și care să aducă bucurie oamenilor din zonele pe care le-am vizitat”, a declarat Nea Mărin, conform TV Mania.