7 C
Iași
joi, februarie 29, 2024

Copiii adoptivi abandonați ai Luminiței Anghel, întâlnire după 10 ani. „Gestul acesta urât făcut de mama! Mi-a spus că a suferit enorm că nu i-a lăsat nicio poză. Ea încă îi spune ‘mami Luminița’”

Must Read

Luminița Anghel a adoptat la un moment dat doi copii, David Pușcaș și Măriuca Anghel. Situația din familia lor a fost una plăcută, până la un moment dat, când totul s-a destrămat. Tânărul a plecat de acasă și așa a început un scandal uriaș cu mama sa. Ulterior, însă, un lucru mai puțin cunoscut publicului larg, a fost și faptul că Măriuca a avut același destin. Tânăra a ajuns iar, după cinci ani, în centru de plasament.

Acum, însă, la 10 ani distanță de când nu mai fac parte din aceeași familie, David și Măriuca s-au revăzut. Întâlnirea lor spontană i-a emoționat profund și i-a făcut să își dorească să petreacă iar timp împreună și să devină cum erau odată, ca frații. “Măriuca nu știa că lucrez acolo. Ea era în Centrul vechi cu colegii ei, m-a văzut și s-a oprit. Se uita țintă la mine.

A venit către mine și mi-a spus `Sunt Maria. Care Maria?` În momentul în care am realizat, am avut un șoc. Am recunoscut-o și am început să tremur și să plâng. I-am spus să se întoarcă la 20.00 acolo că terminam munca. Apoi am mers la mine acasă să vorbim. Am plâns, am râs, am depănat amintiri și am încercat să o întăresc”, a declarat David Pușcaș, conform Fanatik.

Acesta i-a propus surorii sale să ia în considerare faptul că, într-o bună zi, când ea va fi pregătită să apară la TV, ar trebui să îi plătească Luminiței Anghel cu aceeași monedă. ”I-am spus că știu că a suferit la fel de mult ca mine, doar că a prins o perioadă mai scurtă. Eu credeam că suferința o va distruge pe Măriuca, dar m-am înșelat. Este bine și este clar mai puternică decât mine.

I-am spus și Mariei că noi nu trebuie să stăm pe silent. Va trebui să ieșim să spunem public totul. Până la urmă nu trebuie să uite Luminița că noi existăm și ceea ce a făcut… Mi-a spus că își aduce aminte de lumea mamei cu camere, cu emisiuni și îi este puțin teamă. Nu vreau să o presez să iasă din zona de confort.

Dimpotrivă, vreau să am grijă de ea. Mie îmi place să apar public, ea e mai retrasă”, a continuat tânărul., conform wowbiz.ro.

Dorința lui de a o arăta pe artistă lumii așa cum este, spune David, și de a demonstra cât rău le-a făcut, lui și Măriucăi, vine și după ce copila i-a mărturisit un lucru care l-a șocat.
Conform spuselor sale, în momentul în care fata a plecat din familia artistei, cea din urmă s-a asigurat că va șterge orice amintire cu ea din memoria Măriucăi.

”Nici Măriuca nu a mai vorbit cu mama. Mi-a spus ceva și am plâns instantaneu. Mi-a spus că nu a mai vrut să o vadă mama și că au încheiat-o total. Mi-a spus că atunci când a mutat-o la un ONG i-a dat un album de fotografii doar cu mine și cu ea. Practic nu era nicio poză cu mama. A vrut să îi șteargă și amintirea cu ea din moment ce nu i-a dat măcăr o fotografie.

Sunt șocat de gestul acesta urât făcut de mama! Mi-a spus că a suferit enorm că nu i-a lăsat nicio poză. Ea încă îi spune ‘mami Luminița’. Îmi venea un nod în gât când o auzeam. Am încercat să nu plâng ca să nu o întristez și mai mult”, a mai adăugat David.

”Nu comentez”, a fost reacția Luminiței Anghel, care s-a arătat deranjată de declarațiile fiului ei adoptiv, potrivit RTV.

De ce s-a supărat din nou David Pușcaș pe mama lui adoptivă, Luminița Anghel

Recent, tânărul s-a simțit deranajat de apariția tv a mamei sale. El a declarat că mama lui adoptivă a vorbit doar despre copilul ei biologic atunci când a fost invitată într-o emisiune, fapt care l-a deranjat teribil și l-a făcut să izbucnească.

„Niciodată relația cu mama nu a fost bună, mă rog, a fost poate atunci când eram mică, până când s-a căsătorit cu actualul ei partener, căci de atunci s-a schimbat. Noi nu mai vorbim, nu mă mai caută, nu nimic.

M-a enervat groaznic, m-am supărat, pentru că a mers la o emisiune și nici măcar nu mi-a pronunțat numele, ea vorbește cu producătorii la toate emisiunile să nu întrebe nimic de mine ca și cum n-aș fi existat. Eu pentru ea nu mai exist”, a spus David Pușcaș, conform Antena 1.