5.2 C
Iași
miercuri, februarie 28, 2024

Ilie Năstase mai vrea copii, la 77 de ani. Are 5. Soția: „Nu m-am mai gândit să fiu din nou mamă. Ilie îmi spune tot timpul că-și dorește și mai vrea un copil”

Must Read

Ilie Năstase are 77 de ani, însă încă se poartă ca un tânăr dornic de experiențe noi. După o viață de crai, el tot la copii se gîndește și chiar încearcă să își convingă soția să îi mai aducă pe lume un moștenitor, pe lângă cei 5 deja existenți.

Ioana Năstase este o femeie independentă care face tot ce își dorește. Soția fostului mare tenisman a mărturisit chiar că va cumpăra casa în care locuiește acum în chirie, în ciuda faptului că Ilie Năstase său ar fi vrut una mai mare. Neluând în seamă atât de tare ce își dorește soțul, ci ceea ce ar face-o pe ea fericită, Ioana, care este și o afaceristă de succes, a făcut ce a făcut și și-a îndeplinit visul.

„Mie îmi place foarte mult casa în care stau, iar în curând o să o și cumpăr. Ilie vrea ceva mai mare, a insistat, dar eu mă simt foarte bine aici. Casa a fost nouă, nu a mai locuit nimeni aici. Dorm bine, e liniște, are tot ce-i trebuie”, a mărturisit Ioana Năstase pentru cancan.ro.

Ioana Năstase a vorbit și despre ideea aducerii pe lume a unui copil, la cererea lui Ilie Năstase, însă nici aici nu s-au înțeles iar brunata a decis să își asculte mintea și sufletul din nou.

„Nu m-am mai gândit să fiu din nou mamă. Ilie îmi spune tot timpul că-și dorește și mai vrea un copil. Dar nu mai e momentul”, a adăugat aceasta, conform RTV.

Femeia de afaceri a vorbti și despre planurile ei pentru anul 2024. În timp ce alte vedete vor să călătorească mai mult și să facă bani, Ioana Năstase a recunoscut că se simte obosită de agitația din ultimii ani, astfel că anul acesta se va odihni și își va dedica timpul familiei.

„Anul acesta am vrut să stau acasă cu familia, cu mama, cu sora, cu toată lumea. M-am săturat de drumuri, vreau liniște. Mi-am propus să încerc să mă mai liniștesc, să nu mai alerg de colo-colo. Echitație și relax. Asta și fac.

Plec cu nepoțelul meu la Brașov, la căluț. M-am hotărât să-i iau și lui câteva cursuri de echitație, are 6 ani. Am zis să las să decurgă lucrurile de la sine. Fără vacanțe, vreau să mă odihnesc puțin. Am și fratele care mă ajută în afaceri”, a declarat Ioana Năstase.

Ioana Năstase își dorea o fetiță

În luna septembrie a anului trecut, Ioana Năstase recunoștea că își dorea să devină mamă de fată „Eu îmi doresc din suflet o fetiță, chiar îmi doresc, dar acum Dumnezeu știe când, cum, cu cine, în ce fel”, a spus Ioana Năstase, în exclusivitate pentru Spynews.ro, conform Libertatea.

Declarațiile ei au venit atunci după ce fusese surprinsă de paparazzi într-un magazin cu haine pentru copii. „Voi știți că băiatul meu are o fetiță, iar acel magazin este unul mai deosebit, cu lucruri mai deosebite, iar doamna de acolo când primește marfă mă sună, iar eu am fost să-i cumpăr nepoatei hăinuțe.

Nici vorbă însă de sarcină sau așa ceva. Eu mi-am dorit foarte mult și o fetiță, iar dacă Teuțu, băiatul meu, a avut el parte, atunci o răsfățăm pe ea, întotdeauna încerc să-i cumpăr ce e mai frumos. Dar se și vedea că mă uitam la hăinuțe de vreo 4 anișori, nu de bebeluș”, a spus Ioana Năstase pentru sursa citată.