12.1 C
Iași
sâmbătă, mai 4, 2024

„Nu sunt deloc piele și os, am un corp foarte frumos, multe femei mă invidiază!” Ce le-a răspuns Marina Voica oamenilor care au spus despre ea că este prea slabă

Must Read

Marina Voica, la vârsta frumoasă de 87 de ani, păstrează o condiție fizică exemplară datorită activităților sportive constante și a unei diete echilibrate.

Recent, artista a mărturisit că cântărește doar 39 de kilograme, provocând o serie de reacții și opinii cu privire la greutatea sa redusă.

Ce le-a răspuns Marina Voica oamenilor care au spus despre ea că este prea slabă

Cu toate acestea, Marina Voica s-a hotărât să răspundă cu grație tuturor criticilor, exprimându-și satisfacția față de starea sa de sănătate și aspectul său la vârsta venerabilă pe care o are.

Artista a menționat că este o fire sportivă, cu un corp sănătos, și că continuă să se bucure de viață, conducând chiar și o mașină sport și desfășurând activități fizice precum ridicarea greutăților și caratul cu roaba.

„Ce s-a tot mirat lumea că, la 87 de ani, ai mei, mai cânt live? N-am 100 de ani, iertați-mă, mai pot! Eu cânt cu mare ușurință, așa am cântat toată viața. Lumea a fost surprinsă, cu toții m-au sărbătorit pe scenă, sunt o legendă vie, sunt bine, stați liniștiți! Nu sunt deloc piele și os, am un corp foarte frumos, multe femei mă invidiază. Măsor 1, 59 m, am avut 1, 62 m, dar, am mai scăzut, odată cu trecerea timpului, și găsesc greu haine, mărimea S, cât port eu.

Și am 39 de kilograme, nu 37, Doamne ferește! Am o greutate normală, ce atât mă tot îngroapă unii și tot zic că de-abia am putut ține în mâini Trofeul Mamaia! Cei care tot zic că sunt doar piele și os știu, oare, că eu conduc și acum o mașină sport, care e foarte greu de condus? Sunt o fire sportivă, am făcut sport toată viața, am făcut gimnastică în tinerețe.

În plus, muncesc în Breaza, unde stau. Am o curte mare, ridic, car cu roaba!”, a declarat Marina Voica pentru Playtech.ro.

Artista are un stil de viață sănătos

Marina Voica a dezvăluit secretul stării sale de sănătate și formei fizice remarcabile. Aceasta a menționat că își antrenează picioarele prin efectuarea de genuflexiuni zilnic, începând cu un număr mic și crescând treptat.

„Așa reușesc să îmi antrenez picioarele, să le am zdravene, să nu cad pe stradă. De tânără fac sport, am făcut gimnastică sportivă, în Rusia.

Secretul este să începi doar cu câteva genuflexiuni, trebuie însă să ții minte cifra. Faci azi 10, iar de mâine încerci cu 15. Apoi, câteva zile, faci doar 15. Dacă faci prea multe deodată nu dă rezultat și faci și febră musculară. De la 15, mergi la 20, și, tot așa, crești treptat. Eu, la 86 de ani, încă mai fac 100 de genuflexiuni pe zi. Am făcut gimnastică, fac exerciții fizice, mănânc puțin. Dar, ca să vă spun sincer, totul e doar o chestie ce ține de genetică. Eu semăn cu mama, care era slabă, o superbitate de femeie. Și tata era slăbuț. Pe ei îi moștenesc”, a spus artista pentru Impact.