17.4 C
Iași
vineri, iulie 26, 2024

Indemnizația pentru creșterea copilului 2024. Care sunt condițiile de acordare

Must Read

În România, indemnizația pentru creșterea copilului este acordată în conformitate cu Legea nr. 109/2016 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Aceasta prevede că părinții sau alte persoane care se ocupă de îngrijirea copilului au dreptul la o indemnizație lunară în timpul concediului pentru creșterea copilului.

De asemenea, OUG 11/2010 s-a modificat și prevede că părinții care în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului au făcut timp de un an venituri impozitate conform Codului fiscal beneficiază de concediu și indemnizație pentru creșterea copiilor: până împlinesc vârsta de 2 ani; respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități.

Conform legislației anterioare, indemnizația pentru creșterea copilului este calculată în funcție de venitul net al părintelui care primește indemnizația și poate fi de până la 85% din venitul net mediu lunar al părintelui în ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului.

Condiții acordare indemnizație:

– nu mai puţin de 2,5 ISR (1.250 lei înainte de 1 martie 2022, respectiv de 1.314 lei începând cu 1 martie 2022 şi 1.496 lei începând cu 1 martie 2023)
– nu mai mult de 8.500 lei

Tipuri de venituri luate în calcul pentru indemnizația de creștere a copilului în 2024

venituri din salarii și asimilate salariilor;venituri din activități independente;venituri din drepturi de proprietate intelectuală;venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură.

Toate supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Conform datelor furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), peste 160.000 de persoane beneficiau de această indemnizație.

Ce valoare are stimulentul de inserție

Stimulentul de 1.576 lei se acordă pentru:

părinții care se întorc la muncă înainte de vârsta de 6 luni a copilului, respectiv 1 an în cazul celui cu dizabilități. Primesc 1.576 lei până când copilul împlinește 2, respectiv 3 ani (cel cu dizabilități).părinții care nu intră în concediul de creștere a copilului și se întorc la muncă după terminarea concediului de maternitate (cele 42 de zile obligatorii) sau a celui paternal (60 de zile). Suma se acordă până când copilul împlinește 2, respectiv 3 ani (cel cu dizabilități).

După ce copilul împlinește această vârstă, părintele va lua stimulent de inserție de 683 de lei/lună, până când copilul împlinește 3, respectiv 4 ani (cel cu dizabilități).

Stimulentul de 683 de lei se acordă pentru părinții care se întorc la muncă după ce copilul împlinește 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități. Suma se acordă până când copilul împlinește vârsta de 3, respectiv 4 ani (cel cu dizabilități).

Indemnizația lunară nu se cumulează cu stimulentul de inserție.