Un tip întârzia mereu la serviciu.
Bineînțeles, seful îl bagă în sedintă, îi spune ca argumente precum, nu mă odihnesc… adorm spre dimineată… somniferele nu au efect” nu mai tin, iar dacă nu se corectează, va fi concediat.
În disperare de cauză, urmează sfatul unor prieteni si-si cumpără o sticlă de coniac. Seara, se pune-n pat si trage „o doză zdravănă înainte de culcare”, mai trage câte una, ca să fie sigur de efect, până când, relaxat, adoarme.
Se trezeste dimineata cu două ore înainte de a suna ceasul, perfect odihnit, c-o foame sănătoasă,cum nu mai văzuse demult, si ajunge la serviciu printre primii. Apare si seful.
– Sefu, n-am mai întârziat!
– Văd. Dar unde-ai fost ieri?😯😦😧
Este un banc tratati-l ca atare!
Bonus
La o mare recepție, unde se adunase toată lumea bună a unui mare oraș, pentru a crea atmosferă, sunt aduse mai multe trupe de cântăreți și de comedie.
Printre acestea și un dresor de purici.
Acesta făcea demonstrații cu puricele John care sărea exact acolo unde-i spunea dresorul.
La un salt, puricele greșește și sare în sutienul foarte voluminos al unei doamne extrem de elegante.
Doamna bagă mâna, îl caută, îl recuperează și î-l înapoiază dresorului.
Acesta vrea să continue demonstrația, dar puricele nu mai vrea să sară.
Dresorul îl privește atent și-i zice doamnei:
– Stimată doamnă, vă rog să mă scuzați, ați putea să mai căutați?
– De ce?
– Pentru că ăsta nu este John!😧