15.3 C
Iași
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Chifteluțe de post, rețeta originălă ca la mânăstire – Nu sunt bune, sunt extraordinar de bune

Must Read

Chiftelele de năut se pregătesc în Muntele Athos după o rețetă veche de secole. E o rețetă simplă, de post, care o să vă ajute să vă îmbogățiți meniul și să faceți subtil legătura cu locurile sfinte.

Pentru chiftele de năut ca la Mănăstirea Simonopetra ai nevoie de: 500 g năut boabe, 4 căței de usturoi, o ceapă mare, o legătură de pătrunjel verde, o linguriță de semințe de chimen, 150 g făină, piper, ulei de măsline.

Pune la înmuiat boabele de năut timp de 12 ore, schimbând apa de cel puțin trei ori. Fierbe apoi boabele de năut cu apa multă timp de două ore și jumătate (ori mai mult, dacă este nevoie, până ce s-au înmuiat).

Pune-le într-o strecurătoare, lasă-le la scurs, apoi pasează-le prin strecurătoare sau freacă-le în mojar (adunând și aruncând cojile de năut care se separă).

Pentru a ușura această parte a preparării, poți folosi năut din conservă, pe care doar îl mixezi. Adaugă usturoiul zdrobit, ceapă tăiată foarte mărunt, pătrunjelul tăiat de asemenea mărunt, chimenul (e indicat să fie măcinat în mojar, în prealabil), făină și piperul.

Apoi, aluatul se dă la rece pentru 15-20 de minute.

Se încălzește uleiul. Se modelează din aluat chiftele de dimensiunea dorită, care se prăjesc pe ambele părți în uleiul încins. Se servesc calde cu orice fel de garnitură alături. Sunt la fel de bune și cu o salată verde cu ridichi. Poftă bună!