15.3 C
Iași
luni, aprilie 29, 2024

Se strică vremea! După temperaturi de vară, meteorologii anunță ploi în toată țara

Must Read

După temperaturi de vară, meteorologii anunță că vremea se schimbă la mijlocul săptămânii. O masă de aer rece ajunge în România, aducând maxime cu 15… 20 de grade Celsius mai mici, dar și ploi, relatează Antena 3.

Ne apropiem practic de ceea ce ar fi normal pentru perioada din calendar”, precizează Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Până atunci însă ne bucurăm de vreme deosebit de caldă.

„Cel puțin până miercuri, la scara întregii țări vor fi temperaturi cuprinse între 19 și 33 de grade Celsius, pentru ziua de luni.

Şi marți vom consemna valori de până la 31 de grade Celsius, în zona de sud a țării, în timp ce în partea de vest, centru-nord – doar 18… 20 de grade Celsius, pentru că își vor face apariția și ploile. (…) În a doua parte a săptămânii ne apropiem practic de ceea ce ar fi normal pentru perioada din calendar”, a explicat Elena Mateescu.

Specialiștii avertizează că vorbim de temperaturi mai coborâte, aproximativ 15 grade Celsius în vest, centru și nord pentru ziua de joi, şi 15 grade Celsius sau cel mult 20 de grade Celsius, în sud și în sud-est.

Până atunci, vorbim de o vreme foarte caldă. Cea mai călduroasă zi din acest episod va fi ziua de luni, când vom vorbi de temperaturi în cea mai mare parte a țării, între 25 până la 33 de grade”, a explicat Elena Mateescu.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a ţării, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile sudice.