Mi-am acordat astăzi câteva minute să analizez aspectele problemei şi mi-am dat seama că iubirea dintre Dumnezeu şi om e la fel ca iubirea dintre un părinte şi copilul său. Altfel spus, chiar dacă este transpusă dintr-o sferă în alta (pământesc – divin), iubirea dintre părinte şi fiu (sau dintre Dumnezeu şi om) este o constantă universală.
Să ne gândim la iubirea necondiţionată pe care o are părintele pentru copilul său. Indiferent ce s-ar întâmpla, un părinte îşi iubeşte copilul. Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre situaţia inversă. Poate părea puţin forţată ideea, însă iubirea unui copil pentru părintele său este una strict, ireparabil şi general valabil condiţionată. În momentul în care copilul nu primeşte atenţia pe care o doreşte, jucăria pe care i-o place sau pur şi simplu nu-i este făcut pe plac, el nu-i mai arată părintelui iubire; cel puţin o perioadă; se întoarce mereu la acesta în faţa primului obstacol întâlnit. Există şi cazul extrem – abandonul; copilul abandonat nu-şi mai iubeşte niciodată părinţii. Revenind la părinte, acesta îşi va iubi toată viaţa copilul fugit de acasă.
Iar acum, Dumnezeu şi omul. Religia ne spune că Dumnezeu ne-a creat din iubire şi ne iubeşte necondiţionat. Acest lucru reiese din pasajele cu oaia pierdută, cu ceasul al 12-lea etc.; încerc să nu intru prea adânc în detalii biblice. Ideea este că iubirea lui Dumnezeu pentru om nu ţine cont de nimic; există şi punct!. Omul, în schimb, îşi întoarce mai mult sau mai puţin faţa de la Dumnezeu în faţa fiecărei încercări mai dure la care viaţa îl supune. Apoi, asemenea copilului supărat, se întoarce la Creatorul său în momentul în care dă de şi mai mult rău. Şi aici apare cazul extrem al omului care a pierdut tot, care se simte abandonat de Dumnezeu şi care este foarte puţin probabil să-şi mai arate vreodată iubirea. El îşi poate pierde chiar şi credinţa.
Indiferent ce nume îi dăm Creatorului, indiferent de felul în care ne arătăm iubirea faţă de divinitate, este bine să acceptăm că multe lucruri se întâmplă cu sau fără voia noastră şi să nu întoarcem spatele divinităţii după primul eşec, după prima rugăciune care nu ne-a fost ascultată sau după primul vis care nu a devenit realitate.
Observaţie: Acestea sunt ideile mele, formate de-a lungul mai multor ani. Nu cer nimănui să mi le împărtăşească, însă cer să fie iertate de judecăţile celor care cred şi nu cercetează.
