M-am îndrăgostit de o femeie însărcinată și i-am promis că o voi sprijini în creșterea copilului, dar ea a decis să se distreze și să evite responsabilitățile. M-a lăsat în urmă, pentru a reapărea ani mai târziu și a face ceva neașteptat.
Am întâlnit-o pe Mihaela la facultate. Era cea mai frumoasă fată pe care o vedeam vreodată, dar nu-mi acorda deloc atenție. Mihaela ieșea adesea cu cei mai populari băieți, de obicei din echipa de fotbal a școlii, dar am devenit prieteni foarte apropiați.
Era veselă și o studentă excelentă. Era fantastic să am o prietenă ca ea, chiar dacă sentimentele mele nu vor fi niciodată reciprocate. Până la urmă, a început să se întâlnească cu Andrei, căpitanul echipei. Deși era un sportiv decent, am crezut mereu că ar putea găsi pe cineva mai bun.
Mihaela nu știa că este însărcinată. Câteva luni mai târziu, a venit la mine acasă plângând. Andrei o părăsise și începuse imediat o relație cu altă fată. Am încercat să o consolez cât mai bine, dar era evident că îl iubea cu adevărat. Aproape o lună mai târziu, a descoperit ceva care i-a schimbat viața.
„Marc, sunt însărcinată,” mi-a spus ea.
„Ce?” am răspuns, șocat. Nu-mi venea să cred. „I-ai spus deja lui Andrei?”
„Da. El nu vrea să aibă nimic de-a face cu copilul. Mi-a spus să mă debarashez de el pentru că nu vrea să fie tată acum,” a explicat Mihaela.
„Ce idiot! Nu pot să cred că evadează responsabilitățile sale așa! Ce planuri ai?” am întrebat.
„Nu știu. Nu vreau să mă despart de el, dar sunt la facultate. Nu pot să fiu mamă singură. Părinții mei mă vor omorî,” a plâns ea.
„Mă voi implica. Ne putem căsători, iar eu te voi ajuta să crești copilul. Nu vei fi singură,” am sugerat dintr-o dată.
„Nu pot să-ți cer asta. Îmi pare rău, Marc. Dar nu cred că o să mă simt vreodată în felul acesta pentru tine,” a răspuns Mihaela cu regret.
„Nu-ți face griji. Nu e vorba despre asta. Ne vom căsători astfel încât nimeni să nu te judece, iar tu nu vei fi mamă singură,” am continuat. Sună nebunește chiar și pentru mine, dar nu puteam lăsa pe Mihaela să treacă prin asta singură.
„Ești sigur? E mult să ceri de la un prieten,” a șoptit Mihaela, încă ezitantă în legătură cu această idee nebunească. I-am dat asigurări că sunt serios și la sfârșitul săptămânii ne-am prezentat la oficiul stării civile. Doi dintre prietenii noștri au fost martori, iar ceremonia a fost scurtă.
Am ajutat-o pe Mihaela să treacă prin această sarcină cât mai bine. A fost dificil, deoarece amândoi eram studenți, dar am reușit să facem față împreună. M-am entuziasmat din ce în ce mai mult gândindu-mă la momentul când voi deveni tată.
Dar Mihaela nu împărtășea aceeași entuziasm. Puteam simți că îi lipsea distracția cu prietenii și viața de student. Dar, ca mamă, a trebuit să sacrifice multe. În cele din urmă, Amelia s-a născut și era cea mai frumoasă fetiță din lume.
Am adorat-o imediat și am devenit tatăl ei. Mihaela s-a adaptat bine la viața de mamă și a iubit-o pe Amelia mai mult decât mă așteptam. Am devenit o mică familie minunată, iar nimeni nu bănuia că Amelia nu era a mea, pentru că semăna perfect cu mama ei.
Cu toate acestea, Mihaela a început să fie din ce în ce mai puțin entuziasmată. Când Amelia avea cinci ani, Mihaela a cedat după ce i-a citit o poveste la culcare. „Nu mai pot face asta. Am pierdut totul!” a plâns ea.
„Despre ce vorbești?” am întrebat-o.
„Mi-am pierdut întreaga tinerețe. Nu ar fi trebuit să am un copil!” a continuat Mihaela.
„Mihaela, te rog. Amelia ar putea să te audă. E în camera alăturată!” am spus, ridicându-mi vocea doar puțin.
„Nu-mi pasă. Vreau să ies din asta. Voi depune cerere de divorț și nu vreau să mai văd niciunul dintre voi,” a declarat ea, lăsându-mă complet șocat. I-am cerut să se oprească și să gândească la asta, dar Mihaela își pregătise deja bagajele și ne-a părăsit pentru totdeauna.
Am mers în camera Ameliei doar ca să descopăr că fiica noastră auzise toată cearta. „Mama a plecat?” a întrebat ea plângând.
„Iubita mea, mama ta trece printr-o perioadă mai greu acum și are nevoie de puțin timp. Se va întoarce în curând,” am asigurat-o.
Păcat că Mihaela nu s-a mai întors, iar eu am devenit tată singur. A fost mai greu decât credeam, iar Amelia plângea aproape în fiecare seară timp de un an după aceea. Dar, în curând, ne-am obișnuit să fim pe cont propriu. Fiica mea era lumina vieții mele și aș fi făcut orice ca să ne descurcăm.
Mihaela nu a sunat niciodată, dar își actualiza frecvent rețelele sociale. Se bucura acum de viața de student pe care o ratase. Petreceri după altele cu vechile sale prietene. Mă simțeam devastat uitându-mă la acele poze.
Cum putea să-și abandoneze copilul pentru a se distra? Era inconcepibil. Câțiva ani după ce ne-a părăsit, am văzut că ea și Andrei s-au reîmpăcat, ceea ce m-a făcut să mă simt și mai rău. Acesta era tipul care o părăsise în cel mai vulnerabil moment și nu voia să-și asume responsabilitatea pentru copilul său.
Nu puteam face nimic altceva decât să merg mai departe, dar Mihaela a decis să revină în viețile noastre exact când ne descurcam. „Ce vrei să spui că o vrei pe Amelia înapoi?” am întrebat când Mihaela a apărut brusc la ușa mea.
„Amelia este fiica mea și vreau să locuiască cu mine. Andrei este în sfârșit pregătit să o cunoască. El este tatăl ei,” a spus ea cu indiferență.
„Andrei nu este tatăl ei. Eu sunt tatăl ei. Am crescut-o toți acești ani, mai ales când tu ai abandonat-o,” am răspuns cu dispreț.
„Marc, nu face asta. Te voi da în judecată pentru custodie dacă va fi necesar. Este copilul meu. Andrei și cu mine suntem logodiți. Ea va fi atât de fericită cu familia ei adevărată în sfârșit,” a continuat Mihaela.
„Atunci ne vedem în instanță,” am spus, dând-o afară din casa mea. Amelia era aproape adolescentă pe atunci și a observat cât de îngrijorat eram. Avocații mei m-au sfătuit să rezolv lucrurile pe cale amiabilă, fiindcă majoritatea judecătorilor favorizează mamele.
Dar cum ar putea un judecător să fie de partea Mihaelei, având în vedere abandonul ei? Numele meu era pe certificatul de naștere al Ameliei, iar eu o văzusem crescând. Eram tatăl ei. Avocații Mihaelei erau fervenți, iar bătălia noastră a fost dură. Dar mărturia Ameliei a făcut posibilă finalizarea procesului.
„Am un singur tată,” a spus ea, arătând spre mine. „Mama m-a părăsit acum mulți ani, spunând că regretă că m-a avut. Nu vreau să locuiesc cu ea.”
Din fericire, judecătorul a ascultat-o pe fetița mea, deși avocații mei nu credeau că se va întâmpla. Mi-a oferit custodia totală, iar lui Mihaela i-a permis doar vizite în weekend. Am încurajat-o pe Amelia să-și ierte mama și să construiască o relație cu ea, ceea ce au și reușit.
Dar mi-a spus zilnic că sunt cel mai bun tată pe care cineva l-ar putea avea.
Ce putem învăța din această poveste?
Apreciază ceea ce ai. Mihaela și-a sacrificat familia și a realizat mai târziu că nu o poate recupera.
Unele responsabilități necesită sacrificii. A rămâne însărcinată tânără implică renunțarea la distracțiile și nebuniile tinereții.
Împărtășește această poveste cu prietenii tăi. Poate le va lumina ziua și îi va inspira.
.
