16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

ALERTĂ CU BOMBĂ la un liceu din România: 900 de elevi, EVACUAȚI de la ore!

Must Read

Peste 900 de elevi și zeci de cadre didactice de la Colegiul de Informatică Traian Lalescu din municipiul Hunedoara au fost evacuaţi, joi dimineață, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că în incinta școlii a amplasat o bombă, fără a specifica, însă, locul cu exactitate.

La scurt timp, toţi elevii care se aflau în incinta şcolii au fost evacuaţi, la faţa locului sosind echipe de pirotehnişti, jandarmi şi alte forţe de ordine.

Potrivit primelor informații, persoana care a sunat la 112 şi-a dat numele, după care a închis. Ulterior, a fost apelat, dar telefonul era închis.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, a menţionat că din primele verificări a reieşit că la 112 nu ar fi sunat un bărbat, ci un copil.

Zona a fost izolată pentru ca specialiştii să poată efectua verificările care se impun în astfel de situaţii. În vecinătatea şcolii se află mobilizate un echipaj de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

În cazul în care informaţia nu se va adeveri, se va trece la identificarea persoanei care a alertat autorităţile şi la aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri.

Actualizare 10.05. Alarma de la Colegiul Traian Lalescu a fost falsă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, din primele verificări se pare că vocea care a sunat la 112 ar aparține unui copil.

 
 
 

Foto: wikimapia.org