Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale a adus surprize considerabile. Ascensiunea neașteptată a lui Călin Georgescu a provocat numeroase reacții, iar în multiple orașe din țară, tinerii au organizat proteste împotriva sa. Deși a fost rezervat în declarații până acum, în urma protestelor, acesta a ieșit în față și a transmis un mesaj pe rețelele sociale. Cum a reacționat Călin Georgescu la ieșirile românilor în stradă?
Călin Georgescu a fost numit candidatul surpriză după rezultatele alegerilor prezidențiale din duminica, 24 noiembrie 2024. A intrat primul în turul 2, acumulând 2.120.404 voturi (22,94%), urmat de Elena Lasconi, care a obținut 1.772.503 voturi (19,17%). Puțini se așteptau la acest rezultat, iar reacțiile vehemente și protestele nu au întârziat să apară. Ce anume spune Călin Georgescu despre cei care s-au ridicat împotriva sa?
Cum a reacționat Călin Georgescu după ce românii au ieșit în stradă
După ce a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, Călin Georgescu a ales totuși să facă unele declarații, în urma protestelor din mai multe orașe ale țării. Într-o intervenție pe rețelele sociale, a discutat despre evenimentele recente, susținând că este victima unui val de ură care se îndreaptă nu doar împotriva sa, ci și împotriva deciziei poporului.
„Facem această intervenţie în seara aceasta pentru că observăm cu toții acest val de ură care s-a răspândit în ultimele 48 de ore împotriva unui singur om, dar mai ales împotriva deciziei și hotărârii poporului român.
Este de neimaginat ce se întâmplă, iar asta nu face decât să încerce o dezbinare a noastră. Vă rog pe toți să fiți puternici, așa cum am început împreună, să fim uniți și curajoși, pentru că tot ce am realizat a fost în beneficiul nostru și al națiunii românești”, a declarat Călin Georgescu.
De asemenea, Călin Georgescu a comentat despre protestele organizate de tineri, susținând că aceștia sunt manipulați și nu reușesc să înțeleagă situația corect. El a accentuat că, în ciuda impresiilor generale, este un susținător al democrației.
„Observ că tinerii sunt manipulați pentru a ieși în stradă, și le spun tuturor celor tineri, indiferent unde se află – la Timișoara, București sau în alte locații precum Cluj -, dragi copii, sunt tată de băieți, am trei băieți, suntem o familie puternică, unită, axată pe iubire.
Nu vă lăsați manipulați de ideea că noi am dori să distrugem democrația sau alte astfel de concepte. Dimpotrivă, democrația este modalitatea prin care sunt ascultate toate părerile. Chiar astăzi am observat că nu se dorește ascultarea opiniilor noastre.
Nu am dorit decât binele, nu am nicio legătură cu Rusia. Sunt român, în primul rând, nu mi-am legat numele de legionarism, nici nu sunt antisemit și nu am de-a face cu sistemul oligarhic.
Nu mă asociez cu nimic care ar opri dezvoltarea României; dimpotrivă, trebuie să deschidem toate cărările pentru a ne dezvolta economic, pentru a încuraja agricultura, industria, locurile de muncă, și pentru a fi uniți. Trebuie să deschidem școlile, să protejăm pădurile și să avem un sistem de sănătate foarte puternic. Sunt pro-european. Am activat în toate sistemele importante, dar trebuie să ne impunem punctul de vedere. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”, a mai spus Călin Georgescu.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am scris pentru mai multe publicații de renume din România