Naziștii și-au dorit dintotdeauna să purifice lumea de rasele inferioare, dar ceea ce nu știai este că au plănuit un întreg experiment, unde își „creșteau” populația de „sânge-pur”. Urmează informații cutremurătoare despre programul „Lebensborn”.
Cu toții știm că visul măreț al naziștilor a fost să purifice lumea de rasele care nu erau germane. Cu alte cuvinte, vroiau ca lumea să fie populată doar de persoane „pure”, adică germane. Bănuiesc că ai auzit de Holocaust și de drama pe care au trăit-o milioane de oameni atunci, de genocidul care s-a săvârșit dintr-o ambiție prostească și înspăimântătoare și de mărturiile supraviețuitorilor care își amintesc cu groază de zilele acelea.
Ei bine, programul Lebensborn, sau „Fântâna vieții”, este, într-adevăr, puțin mai acceptabil, însă nu va trece niciodată în limitele normalului.
Să începem cu o micuță lecție de istorie. Nu te strâmba! Promit că va fi ușor de înțeles. După Primul Război Mondial, Germania se confrunta cu o „criză de bărbați”, adică dintre cei plecați pe front se întoarce doar o mică parte, iar femeile sunt prea numeroase. Așadar, era mai greu să te măriți, iar cele care rămâneau însărcinate și nu aveau soț, făceau avort, pentru că, în societatea de atunci, era mare rușine să ai un copil ilegitim. Din punctul de vedere al naziștilor, se pierdea prea mult sânge pur din această cauză, în timp ce regimul condus de Hitler visa să aibă o populație cu păr blond și ochi albaștri.
Lebensbron a fost, doar teoretic, un program menit să le ajute pe tinerele fete să renunțe la ideea avortului. Însă el a fost mult mai mult decât atât. Un adevărat experiment demografic lua amploare în anul 1935, condus de Hitler, totul pentru a purifica rasa umană.
Copii născuți în programul Lebensborn
Procedura avea loc în felul următor. Bărbații germani erau convinși să aibă cât mai multe aventuri cu tinerele femei germane, iar lor li se spunea că totul este pentru stat și că fac un adevărat serviciu lumii. Totul, dar absolut totul, trebuia ținut SECRET. De ce? Pentru că majoritatea bărbaților aveau deja familie, iar ei erau puși să lase moștenitori în afara ei, însă naziștii o numeau „datorie patriotică”. Cum să nu facă asta dacă e pentru țară?
Casă maternală din Lebensborn
Tinerele gravide mergeau într-o casă maternală, unde erau nevoite să demonstreze originea ariană (sau pur germană) a familiei și a tatălui copilului. Aici, viitoarelor mămici li se acorda o îngrijire specială până când nășteau, după care erau obligate să își părăsească bebelușii. Copiii intrau automat înproprietatea statului (sau a S.S.-ului) și erau crescuți după cum le dicta programul Lebensborn. Dacă, din nefericire, copilul avea vreun handicap sau era bolnav la naștere, era ucis sau dus într-un lagăr și lăsat acolo să moară.
Casă maternală Lebensborn
Urmașii care veneau pe lume erau numiți arieni sau sânge-pur. Viitorul lor era decis de către stat, iar ei nu mai știau nimic de părinții lor. Erau crescuți la orfelinate în spiritul nazist, unde erau învățați să lupte și să fie adevărați războinici. Uneori,certificatele de naștere erau falsificate, pentru a face mai grea găsirea părinților, un lucru cumplit de nemilos pentru cei care s-au gândit că merită să știe adevărul. Programul Lebensborn cuprindea Germania și Norvegia, unde s-au născut în total aproximativ 20.000 de arieni.
Ceremonia de predare a unui copil programului Lebensborn
În această perioadă au început și sterilizările celor care erau considerați inferiori (cei cu handicap, boli psihice sau fizice grave), pentru că Hitler considera că ei nu ar trebui să se reproducă și să umple societatea de oameni bolnavi. Totodată, familiile germane care nu aveau copii erau amendate, numărul ideal de copii fiind 4, iar mamele care îndeplineau aceste condiții aveau anumite privilegii.
Dar, pentru că numărul de copii arieni tot nu era suficient, a început a doua etapă a programului, poate cea mai crudă și de neînțeles dintre toate, răpirea copiilor străini.
Începând cu 1939, naziștii au început să caute și prin țările din afară copii care să corespundă standardelor germane (înalți, blonzi și cu ochi albaștri). Himmler justifica răpirea micuţilor chiar de sub ochii părinţilor prin faptul că „trebuie să scoatem aceşti copii din mediul lor, să folosim fiecare picătură de sânge bun pentru noi, iar dacă nu vom reuşi asta, atunci vom distruge acest sânge”.
Copiii au fost răpiți din toată lumea, inclusiv din România, însă naziștii s-au concentrat pe Polonia, unde se găsea cel mai mare număr de copii cu păr blond. Copiii sub 6 ani erau trimiși în case maternale, iar cei care aveau peste 6 ani începeau să fie îndoctrinați. Dacă se opuneau, erau bătuți fără milă, iar dacă nici atunci nu erau de acord, erau trimiși în lagăre de concentrare, unde urmau să moară. Copiii cei mai mici ajungeau chiar să creadă că sunt adevărați arieni. Ei primeau acte false, o nouă identitate și o nouă doctrină pe care să o urmeze, iar trecutul le părea extrem de îndepărtat, aproape inexistent.
O fată răpită este măsurată pentru a vedea dacă se încadrează sau nu în standardele frumuseții germane.
În total au fost răpiți 200.000 de copii, dintre care doar 4.000 au mai găsit drumul spre casă. Asta pentru că toatele actele care dovedeau naționalitatea lor reală erau arse sau ținute top secret.
Chiar dacă se nășteau în programul Lebensborn sau eraurăpiți, copiii primeau aceeași educație. Încă din primii ani de viață erau învățați să urască tot ce înseamnă „impuritate umană”, erau educați într-un mod foarte agresiv și dur. După ce împlineau 10 ani, băieții mergeau în Organizația Tineretului Hitlerist, care pregătea viitorii soldați, iar fetele ajungeau în Liga Fetelor Germane. Regimul nazist le încuraja pe fete să se mărite cât mai devreme și să dea naștere la cât mai mulți copii, iar băieții erau învățați să folosească arme de război de la 12 ani, pentru a fi apți să lupte pe viitor.
Fete în timpul unui antrenament
Băieți în timpul unui antrenament
După ce Germania a capitulat și a început încet-încet să decadă, acești copii au fost alungați, considerați trădători și produși ai unor experimente împotriva umanității. Din acel moment începea cu adevărat drama lor. În căutarea unei familii, mulți dintre ei au recurs la gesturi de sinucidere, alții au îndurat abuzurile societății, însă un lucru este cert. Programul Lebensborn nu a fost decât o materializare a unei obsesii oribile și nemiloase din partea naziștilor.
