Călin Georgescu a devenit cea mai mediatizată persoană din România, după ce a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, victorie ce ulterior a fost anulată. Puțini cunosc aspectele vieții sale personale, mai ales despre Daniela, femeia care i-a dăruit primul fiu.
Călin Georgescu a fost căsătorit cu Daniela, iar împreună au un fiu, Cosmin, care acum este antreprenor și antrenor de tenis. Cei doi s-au separat acum 20 de ani, iar divorțul ar fi fost cauzat de comportamentul agresiv al politicianului care candidează independent la președinția României.
În timp ce toată lumea o cunoaște pe Cristela, actuala lui parteneră, puțini știu cine este Daniela. Aceasta, într-o presupusă discuție cu un vecin, a dezvăluit că nu mai are legături cu Călin Georgescu. Daniela, pensionară acum, a spus că nu l-a votat pe fostul soț deoarece nu s-a prezentat la vot.
Daniela, fosta soție a lui Călin Georgescu: „Nu mai vorbesc cu el, mi-am văzut de treburile mele.”
„Eu sunt o pensionară… Ce legătură mai am?! Au trecut 20 de ani. Ce să mă mai intereseze? Când pui punct la ceva, ai pus punct. Nu am mai avut de-a face cu el pentru că nu mai ținem legătura. Nu am televizor, vă rog să mă credeți. La radio ascult Magic FM. Oricum, nu l-am votat pentru că nu am fost nici la vot. Nu mă interesează, nu m-am dus la niciunul…”
„Nu mai vorbesc cu el. De când am divorțat, de comun acord cu el, am renunțat! Mi-am văzut de treburile mele. De aceea lumea nu se interesează de mine, pentru că eu chiar nu am nicio… Nici el nu mă bagă în seamă, nici eu nu îl bag pe el. Are o altă familie, alți copii, iar noi suntem doar amintiri din tinerețe. Ce treabă avem noi cu cei actuali? Cât despre fiul meu… Ce a realizat, a realizat pe banii noștri, nu pe cei ai lui tată.”
„Are o altă familie, aia trebuie chestionată, dacă e cazul. Noi am avut ce am avut în tinerețe, dar… sunt 20 de ani, măi! Ce să mai? Dacă l-am fi învinovățit nu știu când. Dar ce să mai… Eu ți-am zis: nu mă uit la televizor, nici la radio. Când am mai auzit ceva, am aflat că e o nebunie”, a declarat Daniela, conform Societatea.ro.
Chiar dacă nu a dorit să abordeze acest subiect deschis, se presupune că fosta doamnă Georgescu a decis să divorțeze după ce a fost supusă la violențe fizice din partea politicianului.
„Mie mi-ar ridica semne de întrebare, pentru că eu nemaivând legături cu el de atâția ani, nu știu în ce s-a transformat, și devine periculos să spun ceva. Înțelegi? Sunt 20 și ceva de ani, nu sunt două zile, un an, cinci, în care nu am avut relații, pentru că eu mi-am văzut de treaba mea, el de treaba lui, ce?”
„S-a recăsătorit – foarte bine, are copii – foarte bine, ce voiu să fac?! Acum, ce a făcut el este interesant, cel puțin în ultima perioadă. Nu știu ce să zic. Ce știu eu ce e în mintea lui? Era prea ocupat, nu stătea de vorbă cu mine pe scara blocului. Dar repet, ce rost au astea, ce influență pot avea, niște vechituri din… Probabil va ajunge și la grădiniță să afle unde a făcut grădinița”, a încheiat ea.
.