Liderul mercenarilor români, Horațiu Potra, a avut o întâlnire sâmbătă cu Călin Georgescu și neo-legionarul Eugen Sechila, la o fermă de cai din Ciolpani. Această întâlnire a avut loc cu câteva ore înainte ca Potra să fie reținut pe drumul său spre Capitală, având asupra sa un arsenal. Confirmarea întâlnirii a venit din partea proprietarului fermei, care a fost audiat luni de anchetatori.
Conform unor surse, discuțiile dintre Potra și Georgescu ar fi fost legate de planificarea unor proteste violente, în contextul anulării alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Se mai spune că, în timpul întâlnirii, la fermă au sosit mai întâi Eugen Sechila, apoi Călin Georgescu, iar în final o mașină în care se presupune că era Potra.
„A fost și Călin Georgescu!” a declarat un sirian, întrebat de jurnaliști despre întâlnirile din noaptea respectivă.
Acesta a adăugat că Georgescu era însoțit de mai mulți bărbați pe care nu îi cunoștea.
Întrebat dacă îl cunoaște pe Horațiu Potra, Călin Georgescu a negat inițial orice legătură.
„Am auzit și eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există așa ceva. Știu de el, evident, știu cum știți și dumneavoastră”, a spus el.
Georgescu a precizat că știa despre Potra, dar nu l-a întâlnit personal, afirmând că „nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, știu și eu cum a auzit toată lumea”.
Potra a fost reținut duminică seara pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor și instigare publică, fiind interceptat în timp ce se îndrepta spre București, pe fondul suspiciunilor că se pregătea să genereze tulburări în Capitală. Reținerea a avut loc în comuna Mănești, satul Gura Crivățului, din județul Prahova.
În vehiculul oprit de autorități, alături de Potra se afla un tânăr de 22 de ani din Mediaș, oraș în care mercenarul este consilier local. Polițiștii au descoperit în mașină un pistol, un dispozitiv de împrăștiere a gazelor iritant-lacrimogene cu butelia aferentă, o petardă, un box metalic, un topor, cinci bricege, trei cuțite, două lame de cuțit, un baston telescopic și sume importante de bani, printre care 24.990 de lei, 5.197 de dolari, 200 de coroane cehe, 100 de euro și 560.000 de franci congolezi.
Polițiștii și procurorii din Ilfov desfășoară luni, în județul Sibiu, percheziții la apropiați ai lui Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, care au fost prinși în trafic cu arme, arme albe și materiale pirotehnice.
„La această oră polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare patru percheziții la domiciliile mai multor persoane din județul Sibiu, în cadrul a două dosare de urmărire penală în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul materiilor explozive”, anunță, luni seară, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că perchezițiile sunt realizate în cadrul a două dosare penale, după ce, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, polițiștii din Ilfov au oprit în trafic mai multe autovehicule, iar la controlul efectuat au descoperit mai multe obiecte contondente și tăioase, precum și 68 de articole pirotehnice din categoria F4.
„Activitatea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu”, a mai transmis sursa citată.
În noaptea de 7/8 decembrie 2024, 13 persoane – apropiați ai lui Horațiu Potra – au fost aduse la audieri.
În cazul a doi dintre aceștia există suspiciunea că au consumat substante interzise.
About Florin Tomescu