17.7 C
Iași
vineri, iulie 18, 2025

Cum să prepari cel mai pufoasă cozonac de Crăciun: Rețeta ideală pentru începători

Must Read

Pe lângă tradiția de a împodobi bradul și de a petrece timp alături de cei dragi, Crăciunul aduce pentru români mesaje delicioase pline de bunătăți pregătite cu grijă de gospodine.

Printre preparatele esențiale de pe masa de Crăciun a românilor se află cozonacul, întotdeauna pufos și plin de arome.

Pentru a face un cozonac delicios și pufos care să strălucească pe masa festiva de Crăciun, este nevoie de puțină răbdare, ingrediente la temperatura camerei și câteva trucuri simple. Iată o rețetă clasică, ușor de urmat, chiar și pentru începători:

Ingrediente:

Pentru aluat:

1 kg făină
6 gălbenușuri de ou
300 g zahăr
500 ml lapte călduț
50 g drojdie proaspătă (sau 14 g drojdie uscată)
150 g unt topit (la temperatura potrivită)
50 ml ulei
1 praf de sare
Coaja rasă de la 1 lămâie și 1 portocală
2 plicuri zahăr vanilat (sau 1 linguriță esență de vanilie)

Pentru umplutură (opțional):

3 albușuri bătute spumă
200 g nucă măcinată
3-4 linguri cacao
100 g zahăr
1 linguriță esență de rom
Stafide, rahat sau ciocolată (după preferință)

Mod de preparare:

Pune drojdia într-un bol mic, adaugă 2 linguri de zahăr, 2 linguri de făină și 100 ml lapte călduț (dar nu fierbinte).
Amestecă bine, acoperă și lasă la dospit timp de 10-15 minute, până devine spumoasă.
Într-un bol mare, pune făina cernută și fă o adâncitură în mijloc. Adaugă gălbenușurile frecate cu sare, zahărul, coaja de lămâie și portocală, zahărul vanilat și esența de vanilie. Toarnă maiaua crescută și începe să frămânți adăugând treptat laptele călduț. Când aluatul începe să se formeze, adaugă treptat untul topit și uleiul.
Frământă energic timp de 15-20 minute. Aluatul ar trebui să fie elastic și să nu se mai lipească de mâini. Acoperă aluatul cu un prosop curat și lasă-l să dospească într-un loc cald timp de 1-2 ore sau până își dublează volumul.

Bate albușurile cu zahărul până devin spumă, apoi adaugă nuca măcinată, cacao și esența de rom. Amestecă bine. Poți adăuga stafide hidratate în rom, rahat sau bucăți de ciocolată.

Împarte aluatul în două părți egale. Întinde fiecare parte pe o suprafață unsă cu ulei, formând un dreptunghi.
Întinde uniform umplutura și rulează bine aluatul. Așază cozonacii în tăvi tapetate cu hârtie de copt.
Lasă-i la dospit încă 30-40 de minute, până cresc frumos.

Preîncălzește cuptorul la 180°C. Unge cozonacii cu ou bătut amestecat cu lapte. Coace-i timp de 35-45 de minute.

Trucuri pentru cozonaci pufoși: Vasul în care frămânți aluatul trebuie să fie călduț. Clătește-l înainte cu apă fierbinte, apoi șterge-l bine. Folosește numai ouă de găină, nu de rață sau de gâscă. Pentru o culoare galbenă a aluatului, ai trei variante: poți adăuga sare în gălbenușuri, folosești ouă de păsări hrănite cu porumb sau adaugi puțin șofran (dizolvat în lapte) în făină. Încălzește puțin laptele când pregătești maiaua din drojdie, dar ai grijă să nu fie fierbinte. Pentru a bate albușurile mai bine și mai repede, adaugă puțin suc de lămâie și sare, ca pentru bezele. Alege ingrediente proaspete și de calitate, deoarece acestea influențează mult rezultatul final. Cerne făina înainte de a începe aluatul. Cozonacul nu trebuie frământat ore întregi și nici izbit de blat cu forță, de obicei, 20 de minute sunt suficiente. Semnul că a fost frământat corect este când aluatul se desprinde ușor de pe mâini, este elastic și formează bule. Unge blatul cu ulei și mâinile înainte de a lucra aluatul pentru tăvi. După ce ai adăugat umplutura, lasă cozonacii să mai crească și în tăvi, până ajung la marginea de sus a tăvii. Apoi, înainte de a-i introduce în cuptor, unge-i cu ou bătut amestecat cu puțin lapte. Nu deschide ușa cuptorului în primele 20 de minute după ce ai pus cozonacii la copt. După ce s-au rumenit deasupra, îi poți acoperi cu o foaie de copt pentru a nu se arde, până se coc și în interior.