31.4 C
Iași
marți, iulie 15, 2025

Vouchere alimentare 2025: Ce modificări au fost aduse cardurilor sociale?

Must Read

Voucherele pentru alimente destinate persoanelor vulnerabile vor fi disponibile și în 2025, însă frecvența acordării acestora va fi modificată, trecând de la două luni la trei luni.

Mai exact, persoanele vulnerabile vor primi două vouchere, fiecare în valoare de 250 lei. Acestea vor fi însoțite de două pachete de alimente, fiecare evaluat la 125 lei, a informat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Vouchere pentru alimente 2025

Aceste vouchere sunt destinate persoanelor din categorii vulnerabile, astfel:

* Pensionarii din sistemul public de pensii sau cei care beneficiază de drepturi conform legilor speciale, având venituri lunare de maximum 2.210 lei;

* Persoanele cu handicap, atât adulți cât și copii, care sunt încadrate în grade de handicap grav, accentuat sau mediu, și au venituri sub 2.000 lei lunar;

* Familiile cu minimum doi copii în întreținere care au un venit lunar pe fiecare membru de familie de 675 lei sau mai puțin;

* Familiile monoparentale cu venituri lunare pe membru de familie de 675 lei sau mai puțin;

* Persoanele care beneficiază de ajutorul de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune;

* Persoanele fără locuință.

Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu numeroase publicații cunoscute din România.