11.4 C
Iași
sâmbătă, mai 17, 2025

Pensionarii se expun riscului de a pierde pensiile dacă nu trimit certificatul de viață! Care este termenul limită pentru trimiterea documentului?

Must Read

Noul cadru legislativ în domeniul pensiilor, care a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2024, impune anumitor pensionari obligația de a trimite Casa de Pensii certificatul de viață.

Acest certificat trebuie să fie transmis de două ori pe an; altfel, pensionarii riscă să își piardă pensiile. Iată categoriile de pensionari afectate de noua lege privind pensiile.

Pensionarii sunt expuși riscului de a rămâne fără pensii dacă neglijează trimiterea certificatului de viață.

Pensionarii care locuiesc în străinătate, în special cei care nu au reședința în România, sunt obligați prin Legea nr. 360/2023 să transmită certificatul de viață la Casa de Pensii.

Documentul trebuie să fie trimis semestrial de către beneficiarii nerezidenți aflați în plată. Certificatul de viață trebuie trimis în intervalul 1 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare, și între 1 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare anuală.

Persoanele care nu trimit certificatul de viață nu vor mai beneficia de pensie. Certificatul poate fi trimis prin email, la adresele Casa de Pensii, dar și prin poștă la adresa corespunzătoare casei județene de pensii sau prin fax. Pensionarii nerezidenți care aleg să trimită certificatul prin email trebuie să completeze și să semneze documentul, pe care ulterior să-l scaneze în format PDF sau JPEG.

Certificatul de viață trebuie să fie semnat în fața unei autorități legale din țara de domiciliu sau reședință permanentă, care să confirme existența beneficiabilor nerezidenți aflați în plată.

„Sintagma „autorități legale” se referă la instituții de pensii sau de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie din țara de reședință, asociații de români cu personalitate juridică din diferite state și birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a semnat Protocoale de Colaborare:

Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL-UIL) din Italia, conform cnpp.ro.

Datele pe care le va completa pensionarul în certificatul de viață:

Certificatul de viață este structurat în trei părți: A, B și C. Partea A va fi completată de Casa Teritorială de Pensii care gestionează beneficiarul nerezident.

Pensionarii își vor completa datele personale în partea B, incluzând numele și prenumele, numele anterioare, informațiile despre naștere (data, locul și țara), codul personal de asigurări sociale (codul numeric personal din cartea de identitate), adresa de domiciliu din străinătate, precum și detaliile bancare (numele beneficiarului așa cum este înregistrat la bancă, denumirea băncii, adresa băncii, codul de identificare bancară – BIC/SWIFT și numărul de cont bancar internațional – IBAN), plus semnătura pensionarului.

Partea C a certificatului de viață va fi completată de către autoritatea căreia i se prezintă beneficiarul nerezident, conform casadepensiibv.ro.

About Florin Tomescu

Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu diverse publicații renumite din România.