O întreagă comunitate este în doliu după trecerea în neființă a micuțului Iustin Valentin Grigoraș, un băiețel de doar 17 luni, găsit fără viață de părinții săi care locuiesc în Italia.
Tragedia, fără o explicație clară, a șocat familia și apropiații, care au solicitat inițial o autopsie pentru a determina cauza exactă a decesului.
„Dimineața ne-am trezit și copilul nostru era bine. Soția mea s-a dus la el, apoi întreaga familie a luat micul dejun împreună. Am dus ceilalți doi copii la școală. Mai târziu, soția a realizat că Iustin nu mai respira, nici pe gură, nici pe nas. Am sunat imediat la salvare,” a declarat tatăl lui Iustin, Gheorghe Grigoraș, jurnaliștilor de la Il Gazzettino.
„Vrem să înțelegem ce s-a întâmplat cu copilul nostru,” a adăugat tatăl îndurerat.
„Am semnat toate documentele necesare pentru autopsie. Medicii ne-au spus că este vorba despre o ‘moarte albă’, care din păcate se poate întâmpla. La această vârstă, doar trei minute fără oxigen pot fi fatale. Dar Iustin era sănătos, nu a avut niciodată probleme.”
Înmormântarea copilului va avea loc luni, 03.03.2025, la ora 15:00, în localitatea Caerano di San Marco din Italia, unde familia sa locuiește.
Alături de părinții îndurerați, Gheorghe și Daniela, vor fi prezenți sora și frățiorul băiețelului, bunicii, mătușile, verii și numeroși alți membri ai familiei, inclusiv rude venite din România pentru a-l conduce pe ultimul drum.
Trupul neînsuflețit al lui Iustin Valentin va fi adus de la spitalul din Montebelluna, unde a fost depus în urma tragediei.
Comunitatea locală și prietenii familiei se adună în aceste momente pentru a oferi sprijin și consolare celor rămași. Oamenii își exprimă regretul pe rețelele de socializare pentru dispariția prematură a micuțului: „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”