4.2 C
Iași
duminică, februarie 22, 2026

Ce carieră are Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025, soția magicianului Robert Tudor?

Must Read

Miercuri, 5 februarie 2025, va avea loc marea finală a emisiunii Power Couple. Conform surselor din media, magicianul Robert Tudor și soția sa, Elena, sunt câștigătorii sezonului 2 al show-ului de la Antena 1. Puțini știu cine este, de fapt, soția talentatului magician și ce activități desfășoară.

Nouă cupluri de celebrități au acceptat provocările sezonului 2 al emisiunii Power Couple difuzată de Antena 1. Similar primului sezon, filmările s-au desfășurat în Malta, pe insula Gozo, iar printre participanți s-au numărat și magicianul Robert Tudor și Elena, soția sa. Cei doi au reușit să depășească toate obstacolele din competiție, obținând victoria în acest sezon.

„Am crezut întotdeauna că o relație de cuplu solidă se fundamentează pe încredere, colaborare și curajul de a ieși din zona de confort împreună. Am dorit să-mi sprijin soțul în această aventură, mai ales că, fiind magician, el este obișnuit să uimească și să surprindă prin numerele sale de iluzionism, dar știu că adevărata magie între noi derivă din legătura noastră”, a declarat Elena Tudor în cadrul emisiunii Power Couple.

Ce profesie are Elena Tudor, soția magicianului Robert Tudor

Cuplul Robert și Elena Tudor a trăit fiecare probă cu intensitate, dorind să demonstreze că merită trofeul. Cu câteva zile înainte de marea finală, care va avea loc miercuri, 5 februarie 2025, cuplul a împărtășit planurile lor pentru trofeul Power Couple.

„Trofeul va fi plasat într-un loc vizibil, unde să-l putem admira zilnic, pentru a ne aminti de această experiență extraordinară. Iar banii câștigați îi vom investi în educația copiilor noștri, deoarece viitorul lor reprezintă cea mai importantă investiție pe care o putem face”, a declarat cuplul pentru a1.ro.

Deși nu este la fel de vizibilă ca soțul ei în lumina reflectoarelor, Elena este femeia din spatele artistului Robert Tudor. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani și au împreună două copii, o fetiță și un băiețel. În timp ce soțul ei se dedică artei magiei, Elena Tudor cultivă o pasiune pentru artă și deține o afacere de obiecte ceramice.

Mai exact, soția magicianului pictează, decorează și creează manual căni, cești și alte obiecte ceramice. De câțiva ani, Elena a câștigat aprecierea comunității sale pe rețelele sociale, unde și-a construit propria clientelă. Pe pagina sa de Instagram, soția magicianului gestionează personal mica sa afacere, promovând atât produsele, cât și talentul său artistic.

 

Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu mai multe publicații de renume din România