După o lungă căsnicie de zeci de ani, un fost polițist de 52 de ani și-a ucis soția, apoi s-a sinucis. Unul dintre fiii celor doi i-a descoperit fără viață. Potrivit apropiaților, bărbatul ar fi suferit de depresie după pensionare, iar relația de cuplu ar fi fost marcată de conflicte. Comunitatea din Sighet este într-o stare de șoc, având în vedere că cei doi păreau a fi un cuplu exemplar.
“Fiul s-a întors de la serviciu. Lucrează la Poliția de Frontieră, la vamă. Soțul era afară, iar eu am auzit strigătul lui în curte: “Nu se poate!” Când a deschis ușa, a exclamat: “Nu se poate așa ceva! Am auzit din curte”, povestește un vecin.
Unul dintre copiii cuplului, un tânăr de 24 de ani, a făcut descoperirea înfiorătoare, găsindu-și părinții într-o baltă de sânge.
Corpurile celor doi erau pline de răni. Anchetatorii au contabilizat 14 lovituri de cuțit pe trupul femeii. Lângă cadavrul ei se afla și soțul.
“Chiar pe 8, au fost împreună la cumpărături. Îi salutase pe soț. Femeia era harnică, mereu gata să ajute. Suntem vecini de atâția ani și erau oameni extraordinari”, spune o vecină.
Păreau o familie prosperă și fericită, fără a părea că le lipsește ceva. El, fost polițist și membru important al comunității religioase; ea, o femeie de 49 de ani, mamă a trei copii.
“Era o familie minunată, harnică, cu copii bine educați. Nu-mi pot explica ce s-a întâmplat între ei”. “Nu era bețiv și nu făcea scandal; totul părea bine. A fost un șoc și pentru noi, dar și pentru comunitatea bisericii”, adaugă vecinii.
“Acum două săptămâni a fost la mine și m-a întrebat cum îmi merg lucrurile. Era plină de viață”. “Oameni de caracter, oameni care știau să stea civilizat. Nu-mi vine să cred că au avut vreo problemă. Nu păreau supărați și nu m-au înștiințat niciodată de nimic”, mai spun vecinii.
În spatele ușilor închise, nimeni nu bănuia drama care se desfășura. Anchetatorii cred că, după o dispută, fostul polițist și-a atacat soția cu cuțitul, iar apoi, copleșit de remușcări, s-a sinucis pentru a scăpa de urmări.
“Îl cunosc de când era copil, din clasa întâi. Au fost un exemplu pentru noi toți. Am mers bine cu amândoi, nu am știut să aibă gelozie sau probleme”, afirmă o bătrână.
Cu toate acestea, apropiații spun că Mihai dădea semne de depresie după ce s-a pensionat acum doi ani. Fiica lor a aflat vestea tragică chiar în timp ce se pregătea să nască, în spital.
.