Ianis Hagi (26 de ani) este așteptat să părăsească echipa Rangers la sfârșitul sezonului, când contractul său va expira.
Negocierile pentru prelungirea înțelegerii nu au dus la un acord până în prezent, iar pe măsură ce sezonul se apropie de final, șansele de a-i fi extins contractul scad, mai ales că Rangers intenționează să reducă salariul său.
Derek Ferguson este convins că Ianis Hagi va părăsi Rangers
Derek Ferguson, o persoană apropiată de clubul Rangers, este sigur că atât Ianis Hagi, cât și Tom Lawrence sunt primii jucători care vor fi lăsați să plece de la clubul scoțian.
“Ambii jucători vor pleca, aceasta este opinia mea. Lawrence are probleme cu accidentările, similar cu Balogun. Poate să joace 10 meciuri consecutive?
E un jucător decent, dar cred că Rangers va căuta alte soluții pentru poziția lui, dar și pentru cea a lui Ianis Hagi”, a declarat Derek Ferguson pentru Ibrox News.
Ianis Hagi ar avea două oferte pe masă.
Deși a început sezonul la echipa secundă a lui Rangers, Ianis Hagi și-a recăpătat rapid un loc de titular după revenire, având prestații solide.
În timpul iernii, presa italiană a raportat că Genoa, clubul lui Dan Șucu, își dorește să-l transfere pe Ianis Hagi, dar negocierile nu au dus la un acord. Clubul italian ar fi revenit cu o ofertă pentru Ianis Hagi, vizând un contract din vară, și așteaptă un răspuns.
De asemenea, Fenerbahce i-ar fi adresat o propunere lui Ianis Hagi.
Ianis Hagi și Elena Tănase urmează să devină părinți
About Florin Tomescu
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații renumite din România.